Preşedinţia a trimis răspuns în cazul morţii suspecte de la Spitalul de Boli Infecţioase! Află ce au scris consilierii de stat pentru familia tânărului decedat!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Familia lui Sorin Ovidiu Frăţilă, tânărul care a decedat după ce mai bine de o lună a fost tratat de tuberculoză, a primit astăzi răspuns din partea instituţiei prezidenţiale.

Consilierii preşedintelui Traian Băsescu au scris familiei lui Sorin Ovidiu Frăţilă, asigurând-o pe aceasta că instituţia prezidenţială se va implica în acest caz. Gabriel Cristian Piscoiu, consilier de stat, a scris că au înştiinţat Ministerul Sănătăţii Publice de situaţia de la Craiova şi că se va încerca rezolvarea acestui caz  în cel mai scurt timp posibil. "În vederea analizării problemelor semnalate, petiţia dumneavoastră a fost trimisă la Ministerul Sănătăţii Publice. Urmează ca în termenul legal instituţia precizată să comunice administraţiei prezidenţiale şi dumneavoastră soluţia adoptată", se arată în răspunsul semnat de consilierul de stat Gabriel Cristian Piscoiu.

Sorin Ovidiu Frăţilă, un tânăr de 31 de ani din Galicea Mare, a decedat în luna mai, după ce mai bine de o lună a fost tratat de TBC.

Citeşte AICI toate detaliile acestui caz:

Craiova.adevarul.ro vă dezvăluie zi de zi toate detaliile anchetei în cazul morţii suspecte de la Spitalul de Boli Infecţioase

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite