Craiova: Prăpastia cât ministerul de resort

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care am terminat ieri lucrul mai târziu, l-am întâlnit pe Florin Oncescu seara, la o terasă.

Ne-a adus reviste din Canada, la care colaborează, cu frază şi ironie de mare prozator încorsetat de ingineria de aviaţie, iar noi i-am spus despre femeile şi slujbele care nu ne lasă să scriem.

Ne-a recomandat cartea de memorii a lui Wladimir Paskievici, românul (tatăl născut în Craiova, mama tot în Oltenia, la Dobrosloveni) care a înfiinţat în ’70 Institutul de Inginerie Nucleară la Politehnica din Montreal, iar noi i-am zis de salariile tăiate ale bugetarilor. Socrul îi trăsese deja un perdaf: ei, diaspora, au votat greşit!

Spunea despre universitatea americană cu laboratoare în care chiar se face cercetare, la care fusese admis, cu bursă completă, fiul său („Sunt foarte mulţumit, chit că el mă enervează”, glumea), iar noi despre amicii pe care nu-i angajează nimeni şi vor să se pensioneze medical.

Ne-a zis cum se va face monitorizarea sănătăţii structurilor la avioane, iar noi despre cei care dădeau şpagă să se facă vânzători de maşini, pe când se câştigau mii de euro din comisioane, iar acum se consolează cu vizitele bossului din Vest care le arată poze din bordelul cu circuit închis pe care îl frecventează („Domnu’ şef, viaţă ca a lu’ matale, mai rar!”).

Şi brusc, între capitalismul lor şi al nostru,  prăpastia dintre mine şi colega care mă asigura că există „ministerul de resort”, căci auzise adesea vorbindu-se despre el. „Şi cine e actualul ministru de resort?”, am întrebat. Asta nu ştia să-mi spună, a zâmbit vinovat. Nu e pasionată de politică.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite