Craiova: Portret / Irinel Olaru vrea să calce pe urmele lui Bute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irinel Olaru vrea să facă box de performanţă
Irinel Olaru vrea să facă box de performanţă

Face box de cinci ani, este stângaci şi-l are ca model pe cel mai în vogă pugilist român al momentului, Lucian Bute.

S-a apucat de box la 13 ani, la insistenţele colegului de clasă şi bunului său prieten Maike Cioacă, devenit recet cel mai tânăr campion naţional de seniori.

El practica acest sport de câţiva ani şi m-a convins şi pe mine să vin la box. Cu el am exersat primele lovituri, dar am fost mai mult pe post de sparing-partener pentru el şi alţii“, îşi aminteşte Irinel Olaru primul său contact cu sportul cu mănuşi, la clubul Armata, sub comanda antrenorului Constantin Cucu.

Mi-a plăcut, altfel nu mă mai întorceam la box după ce ajungeam seara acasă cu un ochi vânăt“, adaugă tânărul pugilist craiovean.

Prima victorie în ring a avut-o după un an, la „Cupa 25 octombrie“ de la Craiova, dar prima „ieşire“ la un campionat naţional s-a consemnat în 2008, când, după un succes, a fost învins de campionul ţării la acea vreme, gorjeanul Marius Salan.

O înfrângere mă motivează mult mai mult decât o victorie, pentru că sunt o fire ambiţioasă“, susţine Irinel.

A câştigat şi un meci de K1

Până în prezent a luat medalii la fiecare concurs la care a participat, chiar dacă a luptat la categorii cu mulţi sportivi (60-64 kg) şi de fiecare dată a câştigat cel puţin un meci.

Chiar şi la ultimul campionat naţional, cel de la Bacău (primul la seniori pentru el), Olaru l-a învins pe vicecampionul de anul trecut, Ionuţ Stoica.

Spune că are avantajul că este stângaci, la fel ca idolul său, Lucian Bute (foto jos), căruia vrea să-i calce pe urme. „Mă uit la toate meciurile lui Bute. Îmi place stilul lui şi încerc să-l copiez, să-i fur din tehnică. Vreau să ajung ca el“, spune Irinel.

Bute: jos pălăria în faţa lui Doroftei

Tânărul pugilist a avut recet şi o experienţă într-o gală de K1. A câştigat prin KO, folosindu-se doar de tehnicile din box, dar susţine că nu e tentat de kickboxing.

Întrebări şi răspunsuri

Ce ţi-ai propus în viitorul apropiat?

Să-l ajung din urmă pe colegul şi prietenul meu Maike Cioacă şi să obţin un titlu de campion naţional la seniori. Apoi să-l înving şi pe el.

Ţi se pare mai uşor acum, decât la început?

Întotdeauna este greu. Nu poţi să spui niciodată că e uşor. Dar este bine să-ţi fie cât mai greu la antrenamente, pentru a-ţi fi mai uşor în ring.

Ce meci ţi-a rămas cel mai mult în memorie?

Unul disputat în Danemarca. Am boxat cu campionul gazdelor, am pierdut, dar a fost un meci spectaculos, cu multe schimburi de lovituri, care a ridicat sala în picioare.

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite