Piţurcă, egalul lui Gullit şi Tigana!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Piţurcă într-o postură mai puţin obişnuită la el: zâmbind
Victor Piţurcă într-o postură mai puţin obişnuită la el: zâmbind

Managerul general al Universităţii Craiova ocupă locul 116 în clasamentul mondial al celor mai buni antrenori din perioada 1996-2009, întocmit de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS).

Victor Piţurcă a acumulat 14 puncte în această ierarhie şi se află la egalitate cu alţi antrenori celebri, unii foşti jucători de talie mondială, ca Eric Gerets (Belgia), Jean Tigana (Franţa), Ruud Gullit (Olanda), Luis Fernando Montoya (Columbia) şi Javier Aguirre (Mexic).

Cel mai bine clasat tehnician român în acest top este fostul selecţioner Anghel Iordănescu, care ocupă locul 44. El se află la egalitate cu spaniolul Juande Ramos (fost la Real Madrid, Sevilla şi Tottenham), ambii cu câte 36 de puncte.

Mircea Lucescu se află pe poziţia 64, cu 26 de puncte, la egalitate cu italianul Dino Zoff.

Iată primele zece locuri ale clasamentului antrenorilor din perioada 1996-2009:

1. Alex Ferguson (Scoţia) 207 puncte; 2. Arsene Wenger (Franţa) 172; 3. Marcello Lippi (Italia) 146; 4. Guus Hiddink (Olanda) 141; 5. Luiz Felipe Scolari (Brazilia) 133; 6. Ottmar Hitzfeld (Germania) 127; 7. Sven-Goran Eriksson (Suedia) 126; 8. Jose Mourinho (Portugalia) 115; 9. Marcelo Alberto Bielsa (Argentina) 112; 10. Fabio Capello (Italia) 106.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite