Craiova: Petrică Stancu şi-a propus să revitalizeze voleiul craiovean
0
Încearcă să califice echipa femină de volei din Craiova în cupele europene, însă preţul este scump pentru el: este nevoit să stea departe de soţia sa în timpul competiţiei.
Deşi s-a născut în Buzău, iar domiciliul îl are în Braşov, antrenorul Petrică Stancu este foarte legat de zona noastră. În urmă cu opt ani a mai pregătit formaţia masculină de volei din Craiova, iar acum a fost solicitat să transforme gruparea din Bănie într-una europeană. Nu a fost uşor să accepte propunerea, însă a sacrificat familia pentru realizarea performanţei. „Soţia mea nu a vrut să vin la Craiova, dar fiul nostru, Sergiu, a fost persoana care a convins-o că trebuie să antrenez la Craiova. Şi acum îmi este greu departe de ea, însă trebuie să merg mai departe“, povesteşte tehnicianul de la Sport Club Municipal „U“ Craiova.
Născut de "Ziua Păcălelii"
În ultimii opt ani în care a antrenat departe de Craiova, Petrică Stancu a pregătit echipele din Piatra Neamţ, Constanţa şi Centrul de Excelenţă Dej. S-a născut pe 1 aprilie, în „Ziua Păcălelii“ şi se bucură de numeroasele performanţe obţinute, dar, modest din fire, consideră că rezultatele sale ca sportiv nu au fost spectaculoase. „Am obţinut locul 6 la Campionatul Mondial din Mexic din 1970 şi locul 4 în Cupa Cupelor cu Explorări Baia Mare. Nu sunt performanţe prea mari“, îşi aminteşte antrenorul. Rezultatele ca tehnician au fost răsunătoare. Petrică Stancu are chiar şi o filosofie despre activitatea de antrenorat: „Sunt două părţi. În prima contează câţi sportivi valoroşi au promovat, iar în a doua parte se analizează rezultatele înregistrate şi dacă ţi-ai îndeplinit obiectivul. Pot să spun că până acum am descoperit 12 sportivi care sunt în naţionala României şi am câştigat Campionatul Mondial din SUA, învingând în finală chiar ţara gazdă. De asemenea, am pregătit şi o formaţie din Franţa, cucerind cupa“.
Pasiunea pentru volei, descoperită în liceu
Petrică Stancu a început să practice voleiul din clasa a V-a. Nu se gândea că va deveni marea sa pasiune şi va face o carieră din asta. „La 18 ani am fost selecţionat în lotul de seniori al României pentru a participa la Olimpiadă, însă echipa nu a făcut deplasarea. Se considera că o medalie obţinută de 12 sau 14 sportivi era mult prea puţin şi s-a deplasat, parcă, formaţia de lupte. Voleiul este un sport practicat de oameni inteligenţi, un sport occidental. Îţi trebuie şi alte calităţi pentru a înţelege voleiul. Nu mă văd făcând altceva. Este pasiunea mea cea mai mare“, afirmă Petrică Stancu. Unul dintre copiii lui, Sergiu, l-a moştenit, iar acum evoluează ca voleibalist la o echipă din Italia.

Data naşterii: 1 aprilie 1951, Săgeata, Buzău.
Studii: Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti.
Familie: Căsătorit, are doi copii.