Petre: „Craiova a câştigat mult prin venirea celor doi bulgari“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul internaţional Florentin Petre a jucat alături de Emil Gargorov şi Valentin Iliev, cei doi bulgari din lotul Universităţii Craiova.

„Piticul“ a avut numai cuvinte de laudă la adresa jucătorilor de la sud de Dunăre.

Gargorov este un jucător foarte bun, am evoluat împreună cu el în Bulgaria. A jucat mult timp în Franţa, este foarte tehnic, îşi face foarte bine datoria pe teren şi sunt sigur că Universitatea a făcut o achiziţie bună. După părerea mea, Craiova a câştigat mult prin venirea celor doi fotbalişti bulgari. Iliev a jucat foarte bine, a marcat şi trei goluri în tur, acum să vedem şi ce va face Gargorov“, a spus Florentin Petre pentru editie.ro.

Emil Gargorov a semnat săptămâna trecută un contact pe doi ani cu Ştiinţa, în timp ce Valentin Iliev şi-a prelungit angajamentul după ce, în tur, s-a aflat printre cei mai buni jucători ai echipei.

Fl. Petre a jucat cu Gargorov la ŢSKA Sofia în returul lui 2008, când acesta a fost împrumutat de la Strasbourg, câştigând titlul de campioni ai Bulgariei. Cu Iliev, Petre a fost coechipier la ŢSKA Sofia, între 2006 şi 2008, dar şi în Rusia, la Terek Groznîi, în sezonul 2008 - 2009.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite