Craiova: Pelerinaj european pe plaiuri gorjeneşti

Ortodocşi, catolici, lutherani au vorbit aceeaşi limbă în „Strâmba noastră cea dreaptă“. Aduşi printre olteni de un proiect, preoţii bulgari, estonieni, norvegieni şi italieni şi-au luat porţia de încântare din locuri călcate cândva de domnitori şi îmblânzite de creaţia lui Brâncuşi.

Gazde prietenoase pentru oaspeţi curioşi să afle cum se împacă aici comunitatea cu biserica, dar şi cum ştiu oamenii bisericii să rămână ancoraţi în realitatea vieţii celor pe care îi păstoresc, preoţii comunelor grojene ce ţin de Turceni i-au atras într-un colţ de rai. Însă, pe drumul spre minuni precum Biserica din lemn, „Mânăstirea Sfânta Treime“, şi-au spus şi bunele şi relele, căci asta impune proiectul „Metode interculturale de dezvoltare comunitare“, scris de Diana Răduţ, lector al Facultăţii de Teologie din Craiova, pentru a le fi de folos în înţelegerea manierei în care colegi de breaslă de peste hotare abordează lucrurile pentru a creşte calitatea vieţii în comunităţile din care provin.

Prima poartă deschisă în Gorj, loc în care pot poposi pelerini de pretutindeni, a fost cea a aşezământului social din Stâmba Jiu, pentru ridicarea căruia preotul Antonie Făinişi a bătătorit vreme de un an cărarea spre instituţiile de la care aştepta finanţare. Au venit şi miliardele, şapte în total, iar oamenii din comună l-au ridicat cu mâinele lor. „Este chiar o poveste cu oameni. Acum aici avem un club pentru bătrâni, mulţi tineri voluntari pe diverse proiecte. Funcţionează un cabinet stomatologic, vom avea şi unul de medicină de familie, este şi o farmacie“, povesteşte părintele Făinişi, stabilit în mansarda aşezământului, unde a făcut casă parohială, pentru că în lipsa ei niciun preot nu poposea în acele locuri mai mult de trei ani. 

Legende la tot pasul

La nici 100 de metri de la aşezământ, urcând pe o cărare şerpuită, se ajunge la biserica din lemn, construită în după chipul celor maramureşene, în urmă cu un deceniu. Din curtea ei se vede valea, se văd dealurile, se zăresc pădurile, se dezmorţesc legendele, iar una este cea a pârâului Strâmba, care a dat numele localităţii, ce curge spre miazăzi, apoi spre răsărit, apoi spre miazănoapte şi iar spre răsărit.

O altă legendă, cea a Mănăstirii Sfânta Treime, schit la 1519,  vorbeşte despre un vis al lui Stoichiţă Râioşeanu, om de nădejde al lui Mihai Viteazul, în care i se arăta să zidească altarul bisericii acolo unde va găsi un pom sub care se adăposteşte o lupoică cu pui, căci tot ce Stoica ridica ziua se prăbuşea noaptea. Despre el se povesteşte că ar fi ridicat biserica simţindu-se vinovat că luase bani din visteria ţării.

Emoţia, simplitatea şi frumuseţea locului sunt toate rezumate în litere de-o şchioapă în prezentarea Mânăstirii „Sfânta Treime“, unde stă scris pentru pelerine: „Pace celor ce vin, bucurie celor ce rămân, binecuvântare celor ce pleacă“. Rămâne totuşi o supărare ce nu-şi găseşte încă leac, pierderea autenticităţii satului tradiţional, cel care îi convinge pe oaspeţii străini să revină în România, în ciuda drumurilor ei neprimitoare.

Loc de meditaţie pe Valea Mănăstirii

Cei ce ţin să vadă Strâmba  şi n-au propria maşina, găsesc autobus sau pot veni cu trenul, iar dacă îşi anunţă venirea, măicuţele îi aşteaptă la gară şi îi aduc la Mânăstirea „Sânta Treime“.

Maica stareţă, Marina Gligor, îi primeşte cu seninătatea omului pe umerii căruia parcă n-apasă nicio grijă, deşi ele sunt multe, cu o masă caldă şi o mare de linişte. Călătorul de-o noapte e omenit cu masă şi cazare şi îndrumat cu binecuvântare.