Craiova: PORTRET / Tudor Ţecu militează pentru învăţare pe tot parcursul vieţii
0
La aproape cincizeci de ani alegea să urmeze cursurile unei şcoli de jurnalistică şi dacă ar fi avut şansa să câştige acelaşi salariu ca la fabrică ar fi intrat bucuros în presă.
Convins că nu există vârstă pentru a-ţi împlini visele, Tudor Ţecu s-a întors de câteva ori la maturitate pe băncile şcolilor şi a urmat cursuri cu totul diferite faţă de cele i-au asigurat profesia de bază, cea de tratamentist termic. Din fiecare experienţă în parte spune că a învăţat enorm. Pe lângă informaţia diversă cu care şi-a îmbogăţit cunoştinţele, a cunoscut oameni din diferite domenii de activitate.
Recunoaşte cu tristeţe că cine se încăpăţânează să fie altfel şi îşi doreşte să se facă util graţie educaţiei primite şi dincolo de şcoala clasică are doar de pierdut din punct de vedere social. Faptul că nu se poate abţine să nu intervină atunci când limba română e vorbită defectuos, când aude lucruri ce nu îşi au correspondent în realitate, i-a atras şi antipatii.
Vis de jurnalist
Le-a părut bizar celor de vârsta lui faptul că s-a înscris la Şcoala de Jurnalistică Felix Aderca, fiind muncitor în fabrică. „Cred că a fost, după specializarea de care m-am bucurat din plin la Citroen, în Franţa, a doua experienţă de neuitat. Mi-ar fi plăcut să profesez, mai ale că aveam şi nostalgia timpului în care intrasem la preselecţia de la «Ştefan Gheorghiu», fiind corespondent voluntar la ziarul «Înainte»“, povesteşte Tudor Ţecu.
Pentru că i-a plăcut să comunice, a învăţat pe rând franceza, italiana, iar acum răsfoieşte cărţi de engleză şi de dragul nepoatei sale, căreia ţine să îi fie de folos ori de câte ori are o curiozitate. Este un bunic mândru, pentru că fetiţa are lipici la carte, este talentată la desen şi pasionată de sport. „Este campioană mondială la karate şi premiată la un concurs european de pictură“, mărturiseşte bunicul.
După ce a absolvit cursurile Şcolii de Jurnalism Felix Aderca, a tras linie şi a decis că a urmat-o pentru sufletul său. De profesat nu a profesat pentru că salariul pe care îl avea în fabrică era mult mai mare decât cel pe care l-ar fi primit ca ziarist. În urmă cu şapte ani, a mers la muncă în Italia, în construcţii, iar dacă ar fi avut ocazia s-ar fi reîntors acolo, pentru „oameni săritori, ospitalieri, parcă mai aproape de spiritul nostru“.
De trei ori a mers în Franţa. Vorbeşte bine limba, chiar deţine un atestat eliberat de Societatea de Ergonomie. Iarna îşi cumpără biletul şi vara merge timp de o săptămână în Franţa. Îl are acolo pe bunul său prieten, „un om de mare caracter“, Romeo Catrinoiu, care i-a deschis cu drag uşa de fiecare dată. „Dacă nu ar fi fost el, nu ştiu dacă aş mai fi mers. Sunt foarte puţini cei care îţi mai întind o mână“, completează el povestea.
Ce-i place
Puţinii oameni de cuvânt, cu principii, cu bun-simţ, respectuoşi. Iubeşte muntele, călătoriile în străinătate, folclorul, romanţele, opereta, muzica uşoară şi este fascinat de jurnalism şi studiul limbilor străine.
Ce nu-i place
Condamnă degradarea morală, răutatea nejustificată, prostia. Nu agreează impostorii, dar şi persoanele blazate, care iau totul aşa cum vine şi nu fac nimic pentru a evolua, pentru a-şi schimba în bine viaţa.
V-a tentat să rămâneţi în străinătate?
Şi mâine aş pleca. De fiecare dată când am mers într-o altă ţară am găsit mai multe motive pentru a rămâne acolo, decât pentru a mă întoarce în România. Parcă sunt mai multe lucrurile care funcţionează logic acolo.
Aici, în ţară, nu vă mai place nimic?
Cert este că şi aici, dacă ar fi să aleg, m-aş duce în Ardeal. Este o lume diferită, oamenii sunt altfel, mai serioşi, mai disciplinaţi. Au puterea să îi aprecieze pe cei care nu stau cu mâinile în sân şi vor să îşi depăşească nivelul atins până la un moment dat.
Se încarcă comentariile...
