Craiova: PORTRET / Adinel Ristea mediază buna înţelegere între oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adinel Ristea
Adinel Ristea

Adept al metodelor de bună practică şi al învăţării pe tot parcursul vieţii, se implică fără ezitare în proiecte care aduc un plus de bine în viaţă.

Vreme de câteva luni va străbate drumurile judeţului Olt, acolo unde l-a trimis ultimul proiect al Asociaţiei Comunelor din România, „Competent“, în cadrul căruia face echipă cu specialişti din Cehia în materie de competenţe care armonizează angajaţii cu angajatorii. Recunoaşte că o săptămână de training cu cehii i-a servit drept lecţie trainică despre ce înseamnă să identifici cât mai bine nevoile grupului în care îţi desfăşori activitatea, cum să faci să funcţioneze bine relaţiile profesionale, chiar şi între persoane care admit că nu pot interacţiona cu colegi ai lor pentru că nu îi agreează ca oameni, ca fel de a fi.

„În cele câteva zile petrecute, la începutul proiectului, în Cehia, aveai mereu impresia că informaţiile prezentate acolo vin de la tine, le ştiai deja, iar asta se întâmpla datorită manierei speciale în care era susţinut trainingul. Atunci am înţeles mai bine ce înseamnă competenţe comune şi cât de mult poate ajuta un colectiv să se construiască eficient“, spune Adinel Ristea.

Unul din cele şapte judeţe în care se desfăşoară proiectul, Oltul, i-a revenit lui. Comunele Dobrun, Izbiceni, Fălcoiu, Pârşcoveni şi Deveselu sunt localităţi în care va susţine cursuri pentru cei care au nevoie de sprijin ca să se adapteze pe piaţa muncii, precum femeile casnice, persoane cu dizabilităţi, rromi.

„Există potenţial, însă oamenii nu ştiu cum să se promoveze, nu au acces la informaţia care priveşte piaţa muncii, nu ştiu care sunt aşteptările angajatorilor“, completează el. Practic, îi ajută pe oameni să se orienteze spre eficienţă, să comunice bine, să găsească soluţii pentru rezolvarea problemelor.

Liber la educaţie

După studenţie s-au ţinut lanţ cursurile pe care a ales să le urmeze plecând de la premisa că în viaţă nu ştii când trebuie să o iei de la capăt şi ar fi bine să nu te prindă nepregătit momentul cu pricina. Primii ani l-au prins la Cooperaţia de Consum în Caraş-Severin. Au urmat locuri de muncă în administraţie, apoi consultanţa financiară.

S-a specializat ca formator şi coordonator de proiecte, iar astăzi poate spune că se numără printre cei fericiţi să ştie cum să acceseze fondurile europene şi să susţină astfel educaţia. Sunt deja opt ani de când nu mai este angajatul cuiva şi poate decide ce este bine să facă şi ce nu, ce este performant sau lasă de dorit. Se bucură din plin de familia sa, de drumurile în satul natal, de livada cu pruni şi speră ca toleranţa şi buna înţelegere de odinioară se vor reinstala şi pe aceste plaiuri.


Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite