Craiova: Oraşul va avea mall din 2010

0
Publicat:
Ultima actualizare:

West Gate Center, centrul comercial de pe strada Calea Severinului care aparţine dezvoltatorilor Immoeast şi Trio Holding, va fi inaugurat anul viitor.

Potrivit unui anunţ postat pe site-ul companiei austriece Trio, imobilul va fi finalizat în luna aprilie şi va avea 63.000 metri pătraţi suprafaţă desfăşurată, fiind unul dintre cele mai mari centre comerciale din România. Immoeast şi constructorul Delta anunţaseră inaugurarea mall-ului încă din acest an, însă planurile dezvoltatorilor austrieci au fost dejucate de criza din domeniul imobiliar. Potrivit declaraţiilor făcute în luna octombrie 2007 de reprezentanţii Immoeast, 60% din spaţiile centrului comercial fuseseră închiriate, printre cei interesaţi numărându-se Media Galaxy şi Sprider Stores. Centrul comercial va avea un mega-cinema cu peste 1000 de locuri (10 săli), un cazino de 540 metri pătraţi, un centru de fitness, opt piste de bowling şi o zonă gastronomică de 5500 metri pătraţi.

Valoarea totală a proiectului este de 160 milioane euro, dezvoltatorii cheltuind până în prezent pentru ridicarea mall-ului de lângă magazinul Pic 100 milioane euro.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite