Craiova: Membrii reţelei de trafic de droguri, trimişi în judecată în urma celei mai mari capturi de haşiş din Oltenia, rămân după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi doljeni şi un spaniol, arestaţi după ce au fost prinşi în timp ce aduceau în România aproape 26 de kilograme de haşiş, nu vor fi eliberaţi.

Recursul înaintat de Viorica Buică (40 de ani), Ionuţ Bîrnoi (24 de ani), din comuna Ghidici, şi spaniolul Carlos Carrasco Hidalgo (47 de ani) a fost respins. “Astăzi s-a judecat recursul celor trei persoane trimise în judecată de către Tribunalul Dolj, recurs care a fost respins”, a declarat judecător Aurel Ilie, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Craiova.

Marfa, adusă din Spania

Cei trei au fost arestaţi pentru 29 de zile, după ce săptămâna trecută femeia şi spaniolul au fost prinşi în flagrant în timp ce aduceau din Spania şi România aproape 26 kilograme de haşiş. Drogurile urmau să fie comercializate prin intermediul tânărului de 24 de ani către doi distribuitori din Dolj. Cercetările au fost efectuate de Serviciul Antidrog şi Serviciul de Operaţiuni Speciale din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Craiova în colaborare cu ofiţeri ai SRI Dolj şi Timiş şi cadre ale Poliţiei Filiaşi, sub coordonarea unui procuror de la Serviciul Teritorial Craiova al DIICOT.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite