Stiri din Craiova

Craiova: Oltenii lăsaţi în voia viscolului şi a zăpezii

11 martie 2010, 14:08 |  Autor: Andreea Mitrache | 

Cuvinte cheie: Craiova, zapada, deszapezire, utilaje, viscol, ,

În acest moment şapte drumuri sunt încă blocate

Craiova

În acest moment şapte drumuri sunt încă blocate

 

Firmele responsabile cu deszăpezirea nu s-au prezentat la lucru decât astăzi după ora 8.00, deşi a nins toată noaptea.Zăpada a dat peste cap traficul din oraş. Şoferii au declarat că nu este normal să se acţioneze după mai bine de zece ore de când a nins.

Oamenii spun că utilajele de la deszăpezire au ieşit pe stradă abia după ora 9.00. Conducerea Serviciului Public de Salubritate susţine, însă, că s-a acţionat de ieri, de la ora 23.00, mai ales că firma Delta este plătită de trei zile pentru aceste servicii.„Avem 44 de utilaje pe străzile oraşului. Inclusiv firma Delta se ocupă în acest moment de operaţiune. Este adevărat că, în perioada în care temperaturile au crescut, contractul a fost suspendat, că doar nu era să îi plătim degeaba. Acum sunt în grafic până duminică şi primesc bani pentru orele pe care le presteză“, a spus Dan Petre, directorul adjunct al instituţiei.

Şoferi blocaţi în parcare

„Asta nu este deszăpezire, este bătaie de joc. Drumurile sunt de toată jena. În spatele blocurilor nu se poate circula deloc. Ca să scot maşina de acolo, am chemat trei vecini să mă ajute“, a spus craioveanul Ion Şerban.

Nici în Dolj situaţia nu a fost „15 drumuri judeţene au fost închise din cauza zăpezii. Utilajele noastre de la deszăpezire nu au putut face faţă. Unele au rămas prizoniere în trafic“, a spus Eugen Georgescu, prefectul judeţului Dolj. Majoritatea angajaţilor de la Salubritate lucrează la program de bugetar. Nici cei care trebuiau să se ocupe de degajarea trotuarelor nu au fost văzuţi la muncă decât după ora 8.00.Inspectorul Şcolar General Dolj, Diana Buşoi, a anunţat că, în această dimineaţă, mai multe unităţi şcolare din judeţ nu şi-au putut desfăşura orele din cauză că drumurile erau blocate şi profesorii nu au avut cum să ajungă la ore.

Viscolul a închis mai multe şcoli

Este vorba despre unităţile din Puţuri (Castranova), Radovan, Lipovu, Ocolna (Amărăşti), Ungureni (Gherceşti), Murgaşi, Cleanov (Carpen), Şcoala cu clasele V-VIII din Galicea Mare, Busuleşti (Greceşti), Vela, Belcin, Calopăr, Întorsura, Şcoala cu clasele V-VIII din Mârşani şi Grădiniţa Mărăcine (Perişor). Dacă drumurile vor permite, mâine elevii vor reveni la şcoală.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ramona Ursu

    Nu e „Ferma animalelor“. De fapt, e o nedreptate să compari porcul cu acei indivizi fără scrupule, plini de nesimţire şi cu un tupeu mare cât toate haznalele României adunate la un loc. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole