Secretele reţetelor de prăjituri, învăţate de oltencele din Bistreţ. Cursantele au dat examen, ca să facă plăcinte cu acte în regulă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

18 oltence din comuna Bechet au primit diplome de calificare în patiserie, după ce timp de trei luni au învăţat teorie şi au făcut practică în acest domeniu. Femeile se pot angaja în orice plăcintărie din ţară şi deja au apărut primele oferte.

Doljencele care au urmat aceste cursuri au vârste între 22-33 de ani iar diplomele pe care le-au primit sunt recunoscute de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Proiectul "Emanciparea Femeilor pentru Dezvoltare Rurală. Emancipare, Ocuparea Forţei de Muncă, Antreprenoriat" a fost implementat de Federaţia Agrostar. "Aceste activităţi de consiliere profesională au constat atât din practică cât şi din teorie, predată de un trainer. Persoanele care le-au urmat au susţinut la final un examen, după care au primit diplome atestate de Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor. Absolventele se pot acum angaja în orice patiserie şi deja sunt discuţii în comună pentru câteva oferte de locuri de muncă", a declarat preotul Marcel Răduţ Selişte, coordonatorul Centrului Agrostar Craiova.

image
Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite