Craiova: Neagoe ştie cum se va termina derbiul Pandurii - Universitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eugen Neagoe a antrenat atât Pandurii, cât şi Universitatea
Eugen Neagoe a antrenat atât Pandurii, cât şi Universitatea

Antrenorul din tur al Ştiinţei, care a pregătit şi Pandurii Târgu-Jiu, Eugen Neagoe, prevede un duel echilibrat luni între cele două echipe oltene.

„Geană“ crede că meciul va fi unul tensionat şi se încumetă să ofere şi un pronostic, X,2.

„E un meci foarte greu pentru cele două formaţii, ambele fiind situate în zona periculoasă a clasamentului. Din păcate! Ar fi fost frumos ca Universitatea şi Pandurii să fi fost în partea superioară a clasamentului şi atunci derbiul Olteniei s-ar fi jucat altfel. Cum însă cele două echipe sunt într-o situaţie destul de delicată şi au mare nevoie de puncte, prevăd o partidă încrâncenată din toate punctele de vedere. Cele trei puncte puse în joc sunt extrem de importante. Şi de aici va rezulta, probabil, un meci oltenesc tensionat“, a spus Neagoe într-un interviu acordat pentru GdS.

Este greu să prevăd rezultatul. Aş merge pe un X,2, mai degrabă X. Ştiu că un egal ar fi rău pentru ambele echipe, dar cred că aşa se va termina meciul“, a mai spus Eugen Neagoe.

Tot timpul între Universitatea şi Pandurii au fost orgolii, au fost fel de fel de ambiţii, deoarece fiecare voia să demonstreze că este mai bun decât celălalt“, a încheiat tehnicianul oltean.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite