Craiova: Neagoe spera la un egal în Gruia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Antrenorul Eugen Neagoe s-a arătat dezamăgit de arbitrajul meciului de aseară dintre CFR Cluj şi Universitatea Craiova, scor 2-0. În ciuda atacurilor lui Adrian Mititelu la adresa sa, „Geană“ nu îşi simte postul ameninţat.

Eugen Neagoe consideră că partida a fost una slabă pentru ambele combatante. “Meciul a fost echilibrat. Se putea termina 0-0 foarte bine, dacă nu era faza de la primul gol, la care jucătorii mi-au spus că a fost henţ la Dubarbier. De asemenea, nu a fost henţ nici la lovitura liberă în urma căreia s-a marcat. E adevărat că nu am avut nicio ocazie în repriza a doua, dar nici CFR nu a avut până când nu a marcat. Nu-mi reproşez modulul ofensiv pe care l-am folosit, dar este normal că sunt nemulţumit de evoluţia echipei, din moment ce nu am câştigat. Nu îmi simt postul ameninţat“, a declarat Neagoe.

Şi mijlocaşul Eugen Trică a fost nemulţumit de arbitraj. „Mi s-a părut că a fost un henţ la primul gol. Puţine echipe se vor impune pe terenul lui CFR Cluj, o formaţie care are forţa să câştige campionatul. Era normal să fiu primit aşa de bine în Gruia pentru ceea ce am făcut pentru această echipă. La fel ar fi fost primiţi şi Andone şi Fabbiani“, a precizat Trică.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite