Craiova: Radu Mugur Guşatu este atacantul care conduce handbalul craiovean

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mugurel Guşatu a fost coleg cu Van Nistelrooy
Mugurel Guşatu a fost coleg cu Van Nistelrooy

A fost golgheterul lui Poli Timişoara şi a jucat alături de Ruud van Nistelrooy în ofensiva lui Heerenveen, dar acum este vicepreşedinte la SCM Craiova.

Nu a jucat decât două minute pentru Universitatea Craiova în cariera sa, dar s-a făcut remarcat în fotbalul mare la formaţia de pe Bega, cu care a promovat în Liga I şi al cărei golgheter a fost. Mugurel Guşatu şi-a trecut însă în palmares şi un titlu de campion cu Ştiinţa, la tineret (1991), şi zeci de goluri pentru echipele la care a jucat. „Mi-au plăcut toate sporturile, dar fotbalul în mod special“, spune Guşatu, care a făcut primii paşi în fotbal la CSS Caracal, la 14 ani.

„Am început ca mijlocaş, dar până la 15 ani am crescut vreo 25 de centimetri, aşa că antrenorul m-a reprofilat şi mă folosea fie fundaş, fie atacant. Eram foarte înalt pentru vârsta mea. Îmi amintesc că am dat două goluri Craiovei, unul de la vreo 25 de metri, pe când jucam în campionatul de juniori, iar antrenorul Beldeanu a făcut contestaţie. Aveam 18 ani atunci şi evoluam şi la Armata Caracal, dar în acte eram junior“, povesteşte Mugurel Guşatu.

Oblemenco l-a promovat la Universitatea

Ţâcă Zamfir a fost cel care l-a adus la Craiova, la echipa de tineret, unde a fost coleg cu Cristescu, Sburlea sau Stângă, iar Cârţu l-a luat în cantonament cu echipa mare, cea care tocmai câştigase eventul în 1991.

„Am fost la Poiana Braşov, dar m-am accidentat. Am suferit o pubalgie, iar Cârţu m-a trimis la Constructorul, în divizia C, să-mi revin. Am ieşit golgheter în 1992, am dat 44 de goluri, iar Nelu Oblemenco m-a luat la prima echipă. Am debutat cu Rapidul, am jucat două minute, dar a venit antrenor Bondrea şi m-a trimis înapoi la Constructorul“, îşi aminteşte Guşatu, care, în încercarea de a ajunge la Brescia lui Lucescu, s-a ales cu un contract în Austria, la DSV Leoben. În ianuarie 1995 a ajuns pe Bega, a promovat cu Poli şi a fost al doilea golgheter al campionatului, după Sabin Ilie.

A fost coleg cu Van Nistelrooy

Ruud van Nistelrooy

Mugurel Guşatu a luat drumul Olandei în 1997, deşi Ioan Becali voia să-l trimită în Turcia, la echipa lui Gigi Mulţescu. Timp de doi ani a fost jucător de bază la Heerenveen, iar pentru un an a fost coleg cu Ruud Van Nistelrooy (foto) în atacul echipei. „Cand am venit eu, ei erau în Intertoto. Am jucat un meci cu Aalborg, am bătut cu 8-2 şi am dat trei goluri. Am fost titular şi în Cupa Olandei, cu NEC, am dat două goluri în primele 20 de minute, dar am făcut ruptură şi aşa a intrat Van Nistelrooy în echipă“, spune Guşatu, care a mai jucat apoi la FC Extensiv, MTK Budapesta şi Armata Craiova, unde a fost şi antrenor.

„Am jucat fotbal din plăcere, cum fac şi acum“, susţine Mugurel Guşatu, care de trei ani este vicepreşedinte la SCM Craiova. El se ocupă de echipa de handbal feminin, care se pregăteşte să revină, după 16 ani, în Liga Naţională, obţinând deja câteva trofee în calitate de oficial.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite