Craiova: Mititelu se simte sabotat de „mafia“ din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Mititelu
Adrian Mititelu

Clubul Universitatea Craiova a emis în urmă cu câteva minute un nou comunicat în care solicită sprijinul suporterilor în această perioadă grea prin care trece echipa.

În comunicat se aminteşte de perioada în care echipele din Bucureşti au luat jucătorii valoroşi din Bănie şi se atrage atenţia asupra faptului că se încearcă distrugerea actualei formaţii. „FC Universitatea Craiova face un apel către toţi suporterii adevăraţi ca în această perioadă să fie alături de club în lupta lui cu mafia politico-economică, luptă care, din nefericire, a ocupat oraşul, preluând majoritatea funcţiilor de putere din municipiul Craiova. La opt ani de la «revoluţia» din 2002, când suporterii au reuşit să scoată clubul din ghearele Bucureştiului, şi la cinci ani (iunie 2005) de la obţinerea independenţei totale, se încearcă o lovitură pentru îndepărtarea actualului acţionariat“, aşa începe comunicatul postat pe site-ul clubului.

 S-a continuat în aceeaşi notă, fiind atacate voalat anumite persoane: „Ţinta este revenirea clubului în sfera de influenţă a «băieţilor deştepţi» din Bucureşti, care au simţit mirosul unei noi generaţii de fotbalişti, produsă pentru a «n»-a oară de Oltenia şi oraşul Craiova, în special. În acest plan diabolic sunt angrenaţi tunarii tradiţionali ai fotbalului românesc, indivizi care au contribuit enorm la distrugerea şi umilirea FC Universitatea, dar şi persoane care, din nefericire, conduc oraşul. Această conspiraţie a fost pusă la cale de ani buni, perioadă în care a sabotat în permanenţă interesele clubului, dar mai ales interesele acţionariatului“.

Acest comunicat a apărut după ce în această dimineaţă Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat că Universitatea Craiova nu poate evolua pe stadionul „Municipal“ din Drobeta Turnu Severin.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite