Craiova: Mititelu discută acum cu Wotte, Neagoe a încheiat conturile cu Ştiinţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Mititelu
Adrian Mititelu

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, discută în aceste momente cu antrenorul Mark Wotte ultimele detalii ale contractului pe care acesta îl va semna cu gruparea din Bănie.

Mark Wotte a ajuns în Bănie în jurul orei 17.00 şi a fost cazat pentru aproape două ore la un hotel din oraş, departe de ochii presei. Adrian Mititelu a avut grijă ca olandezul să nu poată fi reperat nici în momentul în care a ajuns la locul de întâlnire. În timp ce finanţatorul Universităţii îi aburea pe jurnalişti şi le promitea ceaiul cu somnifere pentru a se încălzi, antrenorul Mark Wotte a ajuns la un restaurant de lângă sediul clubului, flancat de doi oficiali ai echipei, fiind urmat la câteva minute de Adrian Mititelu. „V-am salutat, băieţi, acum am treabă“, le-a transmis patronulAdrian Mititelu ziariştilor în timp ce fugea spre localul în care îl aştepta Mark Wotte.

Neagoe şi-a reziliat contractul cu Universitatea

Până ca Mark Wotte să sosească la întâlnirea cu Adrian Mititelu, finanţatorul Ştiinţei a reglat conturile şi cu fostul antrenor al Ştiinţei, Eugen Neagoe. „Geană“ a zăbovit o jumătate de oră în biroul lui Mititelu, la ieşire anunţând ca şi-a încheiat socotelile cu Craiova. „Ne-am despărţit prieteni. Nu mai am nicio legăură cu Universitatea şi niciun litigiu“, a precizat Eugen Neagoe care, cel mai probabil, îşi va retrage memoriul depus la comisiile LPF.

La ora 20.00, Adrian Mititelu şi Mark Wotte nu au părăsit încă localul în care pun la punct strategia pentru retur a Ştiinţei.


Rămâi pe craiova.adevarul.ro pentru a afla toate detaliile privind înţelegerea dintre Adrian Mititelu şi Mark Wotte.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite