Craiova: Mititelu: „Deaconu l-a nenorocit pe Costea. E un ticălos“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Mititelu
Adrian Mititelu

Cel mai supărat de accidentarea golgheterului Florin Costea s-a arătat patronul Ştiinţei, Adrian Mititelu.

Acesta a dat vina pe centralul Alexandru Deaconu, care nu a luat nicio măsură la faza în cauză, deşi s-ar fi impus penalti şi eliminare.

„Deaconu este un ticălos. Ce a făcut a fost o mârşăvie. Ni l-a nenorocit pe Costea. L-am pierdut până în vară din cauza lui. Se vrea retrogradarea Craiovei. S-a făcut de râs Deaconu, caracterul lui îl trădează, probabil că nu îi convine rezultatul final, poate vroia altul“, a spus Mititelu furios.

Antrenorul Mark Wotte se gândea deja după meci la un înlocuitor pentru Florin.

Nu ştiu exact ce are Costea, dar trebuie să ne descurcăm şi fără el. Avem jucători care îl pot înlocui. Este Piţurcă, pe care l-am folosit acum şi nu a jucat rău, deşi nu mai evoluase de şase săptămâni, îi mai avem pe Mihai Costea, pe Dina, pe juniorii Crăciun şi Roman. Sunt soluţii“, a precizat olandezul.

Accidentarea lui Florin Costea vine într-un moment greu pentru Craiova, care se luptă din greu să evite retrogradarea, oltenii urmând să abordeze meciurile de foc cu echipele din fruntea clasamentului fără golgheterul echipei.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite