Craiova: Mega-licitaţie pentru continuarea lucrărilor la Parcul tehnologic al Universităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea din Bănie intenţionează să scoată la licitaţie lucrări de finisaj în valoare de 46 milioane de lei la Parcul tehnologic IT din centrul oraşului.

Reprezentanţii Univesităţii craiovene au publicat anunţul de intenţie privind continuarea lucrărilor la Parcul tehnologic IT, supranumit şi S200. Aceştia au anunţat recent, aşa cum am relatat pe larg aici, că ministerul de resort a alocat pentru anul acesta doar 500.000 de lei pentru continuarea lucrărilor, deşi ar fi fost nevoie de peste 63 milioane de lei, din care 20 de milioane reprezintă dotări. Licitaţia ar trebui să înceapă pe 15 aprilie, iar constructorul declarat câştigător va finaliza lucrarea în 36 de luni de la încheierea contractului.


Deşi contractul iniţial încheiat cu firma Argecom a fost de peste 40 milioane de lei, oficialii Universităţii susţin că schimbarea soluţiei pentru păstrarea eficienţei energetice a clădirii a determinat creşterea exponenţială a costurilor. Valoarea totală a proiectului a ajuns astfel la peste 81 milioane de lei. Parcul tehnologic urmează să adăpostească laboratoare de cercetare, administraţia universităţii, dar şi firme private care s-au arătat interesate să închirieze spaţii în clădire. Proiectul S200 ar fi trebuit finalizat în februarie 2012, însă reprezentanţii universităţii susţin că inaugurarea a fost amânată pentru o perioadă nedeterminată din cauza lipsei de bani.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite