Doctorii de la Spitalul Filantropia, somaţi să evacueze o clădire. Casa de Pensii îşi mută birourile în saloanele bolnavilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste o sută de medici şi bolnavi sunt somaţi să părăsească în următoarea perioadă o clădire a Spitalului Filantropia. Casa de Pensii Dolj a trimis o notificare unităţii medicale, prin care le cere directorilor să evacueze personalul şi pacienţii din Clinicile Medicale II şi III.

Conducerea Casei de Pensii Dolj îi somează pe directorii Spitalului Nr. 2 să elibereze în următoarele şase luni clădirea unde se află Clinicile Medicale II şi III. „Le-am făcut o notificare, i-am învederat să părăsească spaţiul cât mai curând. Nu putem aştepta prea mult, pentru că şi clădirea unde noi lucrăm a fost revendicată de proprietar, persoană fizică”, a declarat Daniel Baciu, directorul Casei de Pensii. Acesta spune că situaţia nu permite amânare şi că i-au păsuit destul pe cei de la Spitalul Municipal. „Noi suntem proprietarii de drept  ai clădirii, pentru că în anul 2009 am câştigat în instanţă, definitiv şi irevocabil titlul de proprietate pentru acel imobil. Trebuie şi noi să ne mutăm, altfel rămânem în stradă. O să facem un calendar de evacuare. Ştiu că e dificil, pentru că acolo sunt medici, bolnavi, dar nici noi nu mai avem unde să ne ducem”, a completat Daniel Baciu.

"Este chiar foarte grav"


 Conducerea unităţii spitaliceşti e disperată şi spune că încearcă să găsească o soluţie. „Nu e prea uşor, acolo sunt 99 de paturi şi vreo 20 de doctori. Tot în acea clădire sunt laboratorul de radiologie, de analize medicale, nu putem da oamenii afară chiar aşa. Trebuie să vedem cum vom face, ne gândim la toate variantele”, a explicat asistentul universitar doctor George Bogdan Ungureanu, managerul Spitalului Nr. 2. Notificarea Casei de Pensii le-a dat de furcă şi reprezentanţilorPrimăriei, în subordinea căreia se află spitalul. Primarul Antonie Solomon a făcut ieri o vizită la Spitalul Municipal, unde a discutat cu directorii despre problema cu care se confruntă unitatea. Edilul nu ştie care va fi soarta personalului şi bolnavilor internaţi în acele clinici. „Este chiar foarte grav. Pe mine unul mă îngrijorează. Chiar nu ştiu care e soluţia, încă nu ştim cum vom face. Acolo lucrează doctori, nu este aşa de simplu. Trebuie să mă mai întâlnesc cu cei din conducerea spitalului, trebui să mai vorbim. Chiar nu ştiu cum vom proceda”, a declarat primarul Craiovei. 

Razele X, periculoase pentru funcţionari

Mai mult, reprezentanţii spitalului spun că angajaţii Casei de Pensii pot avea probleme cu sănătatea, dacă se mută în imobilul revendicat. „Este greu de dezafectat, în niciun caz acest lucru nu se poate face într-o lună. Acolo sunt pereţi plumbuiţi, la Radiologie sunt raze x, y, care afectează starea de sănătate a unei persoane. Normal că prezintă un risc”, a completat managerul Spitalului Nr. 2.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite