De mai bine de 25 de ani, Viluţa Văduva suferă de cancer şi a trecut prin două operaţii după care niciun medic nu îi dădea mai mult de doi ani de viaţă. Femeia povesteşte că au ajutat-o "gândirea pozitivă, credinţa în Dumnezeu" şi tratamentele naturiste.
Viluţa Văduva (45 de ani), din localitatea Rovinari-judeţul Gorj, este considerată un fenomen pentru lumea medicală din România. Operată de două ori de cancer în fază avansată, femeia a supravieţuit bolii mai bine de 26 de ani, chiar dacă medicii nu iau dat mai mult de doi ani de viaţă. „Prima dată am fost operată la vârsta de 18 ani, când am fost diagnosticată cu limfom malign în zona mediastinului (zona dintre plămâni – n.r.), formă gravă. Îmi crescuse o tumoră de 1,5 kilograme. Mi-a fost extirpată la Bucureşti, prin laser, după care mi s-a făcut sutură postoperatorie, mi s-au pus tije care nu mi-au mai fost scoase”, povesteşte femeia. Trăieşte cu aceste tije în zona pieptului de 26 de ani, deşi trebuiau scoase la cinci ani după ce au fost puse. „Nu am mai avut bani să mă duc la doctor ca să le scot”, explică bolnava. A urmat tratament cu citostatice, a trăit fără probleme mai bine de zece ani, timp în care a dat naştere unui copil, în prezent student la Medicină.
Femeia bolnavă de cancer este ajutată de către soţ să se hrănească.

Nimeni nu a crezut că va fi mamă. „Medicii mi-au spus că o să nasc un copil monstru, cu malformaţii. Erau riscuri mari, pe care mi le-am asumat. Am născut un băiat care este student în anul II la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara”, mai spune femeia. Starea de sănătate părea că îşi revine până în 2000, când încă un diagnostic de cancer în fază avansată, care i-a afectat şi sânul, avea să îi distrugă fericirea. „Sânul drept îmi ajunsese la trei kilograme. În 2002, mi-a fost extirpat şi de atunci am început să folosesc doar tratamente naturiste”, mai spune femeia. Anul trecut a făcut pareză pe partea dreaptă. Din nou a luat drumul spitalelor din Bucureşti, însă medicii au trimis-o acasă. „Am făcut investigaţii, tomografie, RMN, dar medicii s-au uitat la mine ca la un fenomen. Doctorii nu ştiu care e cauza paraliziei, nu ştiu ce compresează nervul. Dacă aş găsi un doctor care să aibă o soluţie pentru mine, aş fi salvată”, explică bolnava.
Viluţa Văduva alături de fiul său, student la Medicină.

A renunţat la tratamentele din farmacii şi a ales să îşi aline durerile cu cele naturiste. Viluţa Văduva crede că optimismul şi credinţa au ajutat-o să supravieţuiască aproape trei decenii, deşi doctorii nu i-au dat mai mult de doi ani de viaţă. "Cred că gândirea pozitivă şi credinţa în Dumnezeu m-au ajutat, altfel nu pot să îmi explic cum de doctorii mi-au spus că nu voi trăi câţiva ani şi alta s-a întâmplat asta. Într-adevăr, şi medicii care mi-au extirpat tumorile m-au ajutat, nu pot să neg asta, pentru că le sunt recunoscătoare", adaugă gorjeanca. Aceasta face un apel către medicii care îi pot întinde o mână de ajutor: "Nu le cer bani, vreau doar să găsesc pe cineva să îmi spună exact din ce cauză mi-a paralizat mâna dreaptă. Dacă aş avea cancer la nivelul gâtului, cum mi s-a mai spus, cred că aş avea probleme cu vocea, aş avea ceva simptome şi de aceea nu cred să fie cancer la gât. Dar îi rog pe specialiştii care cred că pot face ceva în cazul meu, să îmi întindă o mână de ajutor", este apelul făcut de Viluţa Văduva.


















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza