Tăcere în jurul morţii suspecte a tânărului tratat de TBC. Salariaţii, somaţi să nu dea declaraţii. Sub anonimat, doctorii continuă să facă dezvăluiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sub protecţia anonimatului, medici de la spitalul unde un tânăr a fost internat şi a decedat scot la iveală grave deficienţe în cazul morţii suspecte. Conducerea spitalului, nicio vorbă.

Sorin Ovidiu Frăţilă, un tânăr de 31 de ani din Galicea Mare, a murit în urmă cu două săptămâni după ce a fost tratat de TBC la Spitalul de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din Craiova. Familia tânărului i-a reclamat astăzi la Colegiul Medicilor şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova pe doctorii Lucian Ioncică, medicul curant, şi Mihai Olteanu, cel care a fost de gardă la data de 7 mai, când tânărul a murit. Tot astăzi a fost depusă la Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România, filiala Dolj, o reclamaţie împotriva mai multor asistente medicale, pentru că nu ar fi acţionat la scurt timp după ce lui Sorin i-a venit rău. "Colegii de salon au chemat o asistentă de pe Secţia 1, unde Sorin era internat, dar aceasta dormea. După multe căutări, au ajuns la Secţia 2. Au făcut rău că nu i-au dat imediat ajutor", a spus Cristina Ţucă, sora tânărului.

Surse medicale: pacientului nu i s-a făcut contravizita

Sursele medicale din cadrul spitalului, susţinute de declaraţiile familiei tânărului, ne-au spus că Sorin, deşi suferea de bronhopneumonie, a fost tratat de TBC. Mai mult, aceleaşi surse spun că medicul curant, Lucian Ioncică, nu a făcut contravizita bolnavului vineri după-amiaza, cu o zi înainte ca Sorin să moară. Tot sursele medicale ne-au dezvăluit azi dimineaţă date importante din modul în care starea tânărului a evoluat. "La internare, pacientul şi-a făcut analizele la sânge, iar numărul de trombocite a ieşit la 170.000. În mod normal, ele trebuie să fie situate între 150.000-300.000, deci analizele au ieşit foarte bine. Bolnavul a început tratamentul împotriva tuberculozei. La data de 5 mai, adică după mai bine de o lună de tratament, pacientului i s-au făcut din nou analize la sânge iar valoarea trombocitelor a scăzut la 90.000, adică dramatic. Din punct de vedere medical, este o situaţie îngrijorătoare, adică dacă avea TBC nu îi scădeau", ne-a spus în această dimineaţă un coleg al medicului Lucian Ioncică. Aceleaşi surse medicale au dezvăluit pentru Adevărul de Seară că, în momentul în care Sorin s-a simţit rău, foaia de observaţie nu era completată şi că nu avea ataşată ultima radiografie a bolnavului, din data de 6 mai, cu o zi înainte de deces. 

 "O să dau declaraţii, dar nu astăzi", a declarat medicul Lucian Ioncică.

"Medicul de gardă a făcut tot ce se putea"

Contactaţi telefonic, angajaţii care au fost de gardă în noaptea când Sorin Ovidiu Frăţilă a decedat au spus că nu comentează acest caz. Mai multe cadre medicale au informat că cei din conducerea spitalului le-au cerut în ultimele zile să nu dea dea declaraţii despre moartea suspectă a tânărului. Angajaţii au acceptat să vorbească, sub protecţia anonimatului, spunând că unul dintre medicii acuzaţi, doctorul Mihai Olteanu, este nevinovat. "A făcut tot ce se putea pentru un bolnav în acea stare. Un medic de gardă are în grijă zeci de pacienţi, chiar 90. În momentul în care unuia i se face rău, medicul de gardă este anunţat, pentru că nu îi poate supraveghea pe fiecare în parte. În cazul acestui bolnav, medicul Olteanu a fost chemat, a făcut resuscitarea până în momentul când a venit SMURD-ul, care a ajuns la spital în zece minute.  Doctorii urgentişti au continuat resuscitarea. Doctorul Olteanu chiar nu a greşit cu nimic", a declarat azi dimineaţă un doctor de la Spitalul de Boli Infecţioase.

Cercetarea s-a încheiat

Conducerea unităţii medicale a anunţat astăzi că ancheta internă declanşată în acest caz s-a încheiat. "Cercetarea disciplinară prealabilă, privind pe bolnavul Frăţilă Sorin Ovidiu, internat în Clinica Pneumoftiziologie Adulţi I din structura spitalului, în perioada 01.04 – 07.05.2011, s-a finalizat. Au fost urmărite elementele administrativ organizatorice implicate. Datele în legătură cu diagnosticul, tratamentul şi evoluţia bolnavului intră sub incidenţa legii dreptului pacientului nr. 46/2003 şi au caracter de confidenţialitate. In consecinţă, aceste date nu pot fi făcute publice", este răspunsul managerului instituţiei, medicul Iulian Diaconescu.

Medicul Lucian Ioncică a fost manager şi director adjunct al Spitalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş".

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite