Pacienţii de la Spitalul Judeţean sunt chinuiţi printre spitale pentru o tomografie. Responsabilii pentru întreţinerea aparatului se spală pe mâini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova dau vina unii pe alţii, după ce Computerul Tomograf (CT) s-a stricat zilele trecute. Doctorii spun că au depus referate la conducerea unităţii pentru ca aparatul să fie reparat.

Doctorii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă susţin că au anunţat conducerea unităţii de problemele care au apărut în ultimele zile la CT. "Am depus referate la direcţia spitalului. Aparatul nu funcţionează nici astăzi. Pentru tomografii, trimitem pacienţii la o clinică privată", a declarat medicul Constantin Cristian, din cadrul Laboratorului de radiologie şi imagistică medicală de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova. Managerul spitalului spune că responsabili pentru întreţinerea aparatului sunt de la un alt serviciu din cadrul instituţiei. "E problema celor care se ocupă de reparaţii, noi ne-am făcut datoria şi am alocat banii necesari. Asta e situaţia!", a afirmat conferenţiar doctor Florin Petrescu (foto jos), managerul spitalului.

Conferenţiar doctor Florin Petrescu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Craiova.

În această dimineaţă, angajaţii Serviciului Tehnic au spus că nu ştiau de problemele care au apărut la CT. "Nu ştiam că s-a stricat, nu am fost anunţaţi. Dar oricum nu puteam face nimic, pentru că nu s-au încheiat licitaţiile pentru firma care asigură service-ul tomografului", a spus în această dimineaţă subinginerul Marian Velişcoiu, care îl înlocuişte în perioada concediului pe şeful Serviciului Tehnic.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite