Stiri din Craiova

Craiova: EXCLUSIV / Mark Wotte a condus primul antrenament la Ştiinţa (GALERIE FOTO)

14 ianuarie 2010, 12:23 |  Autor: Marian Apipie | 

Cuvinte cheie: craiova, universitatea, wotte, antrenament, fotbal,

Alb-albaştrii s-au pregătit pentru prima dată sub comanda lui Wotte

Alb-albaştrii s-au pregătit pentru prima dată sub comanda lui Wotte

 

Tehnicianul olandez al Universităţii, Mark Wotte, a susţinut în această dimineaţă primul antrenament cu gruparea din Bănie. Revenit aseară la Craiova, Wotte nu a venit cu mâna goală, ci cu alţi doi compatrioţi care îi vor fi asistenţi în mandatul său de 18 luni: Gerard van Ruitenburg şi Rene Ponk.

„Avem multe de făcut în următoarele săptămâni pentru a ne prezenta cât mai bine la startul returului. Mi-am făcut temele, cunosc foarte bine campionatul românesc“, a spus Wotte la revenirea în România. Olandezul şi-a exprimat totuşi dorinţa de a-i avea în lot pentru retur pe ambii fraţi Costea, deşi stie că pentru Florin există multe oferte de afară. „Aş vrea să mai stea măcar până la vară“, a precizat Wotte.  

Pe Aceeaşi Temă

Olandezul a avut la dispoziţie 29 de jucători, printre care şi Julius Wobay (foto). Leonezul s-a pregătit însă separat, el revenind aseară la Craiova.





Răcit, Andrei Prepeliţă nu a putut face faţă antrenamentului, părăsint arena „Zoltan Crişan“ la jumătatea pregătirii. Separat s-a mai pregătit şi Dan Gogoşoiu, care acuză o contractură musculară după testul Cooper dat marţi.


Alb-albaştrii au fost alergaţi serios de Mark Wotte, care părea că este de mult la Universitatea, cunoscând deja numele majorităţii jucătorilor. Comezile era date în engleză şi traduse de secundul Corneliu Papură, dar Wotte a arătat că ştie şi româneşte, de câteva ori strigând către noi săi elevi: „Foare bine!“.


Rămâi pe craiova.adevarul.ro pentru a afla primele impresii ale lui Mark Wotte după primul antrenament cu Ştiinţa şi care dintre oficialii echipei s-a pregătit cu jucătorii. 

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole