Craiova: Liceenii, invitaţi să surprindă Bănia în imagini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salonului municipal de fotografie este programat pe 22 octombrie, la primărie, dar lucrările trebuie trimise până pe 18 luna viitoare.

Liceenii trebuie să fie atenţi la detalii, să surprindă momente inedite din viaţa Băniei, să fie originali şi, în primul rând, să fie pasionaţi de fotografie, ca să poată intra în preselecţia pentru a doua ediţie a salonului. Concursul se adresează claselor IX - XII. Elevii se pot inspira chiar din experienţele trăite de ei la şcoală, pot imortaliza mesajele sub diverse forme, reportaj, portret, peisaj, pentru  expoziţia „Craiova în imagini“.

Potrivit regulamentului, ei au ca dată limită pentru expedierea lucrărilor, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, 18 octombrie. Ca să treacă bine de juriu şi să nu existe probleme, nu li se permite să treacă deloc cu vederea câteva reguli: să nu încalce dreptul persoanelor la intimidate, să nu prezinte imagini care vorbesc despre discriminare sau promovează violenţa, să trimită în plic cele trei lucrări printate pe hârtie fotografică la dimensiunea 20x30 de centimetri sau variante cu latura mare de 30 de centrimetri. Pe fiecare poză îşi vor scrie numele şi prenumele, vârsta, denumirea şcolii, clasa şi titlul lucrării.

Recompensaţi cu medalii

Lucrările vor fi expuse în perioada 22 - 26 octombrie. Pentru cei mai buni fotografi sunt pregătite şase distincţii. Este vorba despre marele premiu Nicu-Dan Gelep, de medalii de aur, argint şi bronz şi de două premii speciale, unul acordat de Muzeul de Artă şi altul oferit de Fotoclubul Mihai Dan Călinescu. Evenimentul este organizat de Asociaţia culturală Craiova, în parteneriat cu primăria şi cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj, sub umbrela Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România.

Preşedintele Juriului:
Florin Rogneanu - directorul Muzeului de Arta din Craiova.

Membrii juriului:
Mircea Anghel – A.FIAP - Directorul Departamentului Saloane şi Distincţii al AAFR şi preşedintele   Fotoclubului „Mihai Dan-Călinescu” din Craiova.
Victor Boldîr – E.FIAP
Cristi Nedelcu – directorul Salonului
Viorel Pîrligras– reprezentant Asociaţia culturală Craiova

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite