Craiova: La furat cu taxiul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci doljeni sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, după ce au fost identificaţi de poliţişti ca fiind autorii unor furturi din locuinţe aflate în construcţie. Doi dintre ei sunt minori.

Aseară, în jurul orei 23.00, în urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţişti ai Secţiei 4 Poliţie, Formaţiunea de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat de către mai multe persoane care se deplasează cu un autoturism în regim de taxi. Poliţiştii au procedat la identificarea şi urmărirea în trafic a autoturismului reuşindu-se blocarea acestuia pe strada Brestei de către efective ale Serviciului de Intervenţie Rapidă şi Secţiei 6 Poliţie.

Astfel, persoanele din autoturism au fost identificate ca fiind Ştefan N., de 40 de ani, din Craiova, Marian O., de 19 ani, Aurel C., de 22 de ani, ambii din comuna Pleşoi, judeţul Dolj, L.V., de 14 ani şi P.C., de 16 ani, ambii din Craiova.

Cu prilejul controlului efectuat în autoturism poliţiştii au găsit mai multe unelte folosite în construcţii, printre care şi două bormaşini. „În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit faptul că bunurile respective au fost sustrase dintr-o casă aflată în construcţie, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, în cauză fiind întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Amelia Căprărin.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite