Craiova: La 240 de kilograme, a născut o fetiţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânăra de 240 de kilograme însărcinată în luna a noua a născut în această dimineaţă o fetiţă de aproape trei kilograme. Operaţia prin cezariană a durat o oră. Tânăra fusese transportată ieri de la Spitalul nr. 1 din Craiova la Bucureşti, ca să nască.

Victoria Lăcătuş (25 de ani), din comuna Drăghiceni (Olt) a fost ieri transferată de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Craiova la Spitalul Universitar „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, pentru a naşte. Femeia fusese internată la unitatea spitalicească din Bănie de o lună, după ce a trecut prin spitalele din Caracal şi Slatina. În nicio instituţie din Oltenia nu se găsea o masă specială de operaţie care să susţină greutatea fetei.

Caz unic în ţară


Doctorii din Bănie spun că nu au mai întâlnit o asemenea situaţie nici în cărţi. De fapt, acesta este unicul caz din România prin care o femeie care depăşeşte greutatea de 200 de kilograme a reuşit să ducă la final o sarcină. „Datele din literatura de specialitate sunt destul de puţine, singurele referinţe în acest sens sunt pentru paciente care au până la 170 de kilograme. Este o situaţie excepţional de rar întâlnită, fiind vorba de o persoană cu obezitate severă, ceea ce ridică probleme mari de sănătate”, a explicat prof.dr. Nicolae Cernea, şeful Secţiei de Obstetrică şi Ginecologie din cadrul SJU Craiova. Transportul tinerei la ambulanţă a fost ieri o adevărată demonstraţie de forţe. Zece angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dolj au urcat olteanca pe targa care era pe punctul de a se rupe. Nici drumul până în capitală nu a fost lipsit de probleme. Pacienta a vomat de mai multe ori, timp în care medicii s-au temut să nu i se facă rău, până a ajunge la destinaţie.

Astăzi a devenit mămică


 La Bucureşti a fost dusă de urgenţă într-un salon special amenajat pentru ea, iar în această dimineaţă a fost operată prin cezariană. Victoria a adus pe lume o fetiţă de 2.9 kilograme. Intervenţia a început la 8.30 şi a durat o oră. „Sunt îngrijorată, pentru că nu am apucat să vorbesc cu ea. Bine că au scapat-o, că stăteam cu grija ca nu care cumva să i se întâmple ceva rău”, ne-a mărturisit Daniela Lăcătuş (21 de ani), sora proaspetei mămici. Contactată telefonic, Victoria ne-a spus că încă nu realizează ce i se întâmplă. „Ştiu doar cea mai fericită din lume, pentru că mi-am dorit un copil din tot sufletul, cu orice sacrificiu. Sper să fie bine în continuare”, ne-a spus Victoria.

Află care este starea proaspetei mămici şi a copilului de pe craiova.adevarul.ro

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite