Craiova: Justiţia a scăpat de amenzi doi medici acuzaţi că au tratat bolnavi, fără aprobări din partea statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi medici de la Spitalul Filantropia din Craiova au câştigat mai multe procese cu unitatea medicală. Doctorii din cadrul Secţiei de Hematologie au fost daţi în judecată în luna mai pentru că au prescris medicamente unor bolnavi, fără acordul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Prof.dr. Gabriel Găman, şeful secţiei, şi dr. Mihail Badea au câştigat în instanţă în lunile mai şi iunie două procese cu spitalul. Medicii au fost acţionaţi în instanţă de către conducerea unităţii în urmă cu două luni, pentru că au prescris medicamente unor bolnavi în stare gravă, fără a avea avizul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Amânaţi pentru luna septembrie

Pentru acest lucru, specialiştii s-au ales şi cu avertismente, pe care le-au atacat în justiţie. Alţi doi medici care sunt în proces cu spitalul, din acelaşi motiv, au termen de judecată în luna septembrie. Este vorba de dr. Ionela Rotaru, de la Hematologie, şi dr. Marcel Ionescu, din cadrul Secţiei de Oncologie. Aceştia sunt convinşi că acţiunea va avea aceeaşi finalitate. „Nu am adus niciun prejudiciu nimănui, nu mă consider vinovat şi de aceea sper să se facă dreptate”, a declarat dr. Ionescu.


Medicamente date fără semnatură


Cadrele medicale au fost în conflict cu spitalul că au refuzat să achite peste 220.000 de lei, contravaloarea tratamentului pe care l-au administrat anul trecut pacienţiilor diagnosticaţi cu leucemie. Conducerea CNAS suţine că angajaţii spitalului au încălcat regulamentul, prin faptul că nu au întocmit referate pe care să îşi pună semnătura o comisie specială.

"Nu am ştiut că este nevoie de aprobare"

Cea mai mare sumă de achitat îi era imputată prof.dr. Găman, respectiv  150.000  de lei. „Am încercat să salvăm pacienţi care aveau leucemie, în stare avansată a bolii. Nu am ştiut că este nevoie de aprobare, pentru că anii trecuţi nu se proceda aşa. Ar fi trebuit măcar să fim înştiinţaţi de modificările legilor. Un medic nu este obligat să vină dimineaţa la serviciu şi să se documenzete de pe internet de legislaţie. Datoria lui este să trateze”, a afirmat prof.dr. Găman, care consideră că măsura pe care a adoptat-o spitalul a fost abuzivă. „De unde era să scot atâţia bani? Ştiam de la bun început că o să am câştig de cauză. Oricum nu aveam de unde să dau atâţia bani, decât dacă îmi vindeam casa, pentru că în toată cariera mea nu am strâns suma asta uriaşă”, a completat prof.dr Găman.


Spune că nu a luat şpagă


Acesta susţine că nu a primit mită, ca să aplice tratamentul în cauză. "Cum adică să îmi dea bani? Glumiţi? Doamne fereşte! Nu am băgat în buzunar niciun plic cu bani! Nici nu încape discuţia de aşa ceva!", a completat prof.dr. Găman. Doi dintre pacienţii care au fost trataţi au decedat, între timp.





Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite