Ionuţ Dinu, fiul de poliţist care a împuşcat în cap o fată, se iubeşte cu cea mai bună prietenă a victimei: "De ce ne-am despărţi?"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ionuţ Dinu a împuşcat-o mortal pe Alexandra Iancu, o tânără de 19 ani.
Ionuţ Dinu a împuşcat-o mortal pe Alexandra Iancu, o tânără de 19 ani.

Ionuţ Dinu, fiu de poliţist, care anul trecut a împuşcat-o mortal pe Alexandra Iancu (19 ani), trăieşte de aproape doi ani o poveste de dragoste cu fosta colegă a victimei.

Emilia Popa (20 de ani), iubita lui Ionuţ, este din aceeaşi localitate cu Alexandra Iancu, Celaru, şi stă la mică distanţă de casa victimei. Cei doi sunt într-o relaţie de aproape doi ani de zile, încă de dinainte de tragedie. "Alexandra le-a făcut cunoştinţă şi era aşa de bucuroasă, ne spunea tot timpul că sunt un cuplu minunat. Era aşa de fericită când îi vedea că se înţeleg bine... ", ne-a spus Mihai Iancu, tatăl Alexandrei.

Şi-au recunoscut sentimentele

Intervievaţi de către reporterii Adevărul de Seară, în urmă cu câteva luni, Ionuţ şi Emilia ne-au mărturisit că ţin enorm unul la altul. Ca o confirmare, cei doi sunt văzuţi destul de des împreună, plimbându-se la braţ pe străzile Craiovei, semn că flacăra dintre ei nu s-a stins. "Da, ţin la Ionuţ", sunt cuvintele Emiliei. Ionuţ a susţinut cele spuse de cea mai bună prietenă a Alexandrei şi a zis că nu s-ar mai separa de aceasta. "De ce ne-am despărţi, dacă ne înţelegem bine?", se mira Ionuţ, întrebat dacă s-a gândit, după moartea Alexandrei, să întrerupă relaţia cu Emilia, pe motiv că era prietenă cu victima.

"Nu ştiu cum rezistă părinţii Alexandrei"

Sătenii din localitatea Celaru spun că îi văd împreună aproape tot timpul. "Nu ştiu cum rezistă părinţii Alexandrei când copiii ăştia trec pe stradă. Eu nu aş suporta. Mă mir că mai au inimă să îndure atâtea, după câte s-au întâmplat, şi nu au făcut vreuna", ne-a spus o vecină a familiei Iancu.

Emilia Popa (20 de ani) şi Alexandra Iancu, tânăra de 19 ani care a fost împuşcată de Ionuţ Dinu, au fost colege de la grădiniţă până în clasa a VI-a. Familia Alexandrei spune că fetele au menţinut legătura şi că erau ca surorile, fapt recunoscut de Emilia. Înainte de tragedie, Alexandra i-a făcut cunoştinţă lui Ionuţ cu Emilia. Cei doi s-au plăcut şi, la scurt timp, au format un cuplu. Relaţia lor durează şi în prezent.

Flirtul dintre Alexandra şi Ionuţ, contrazis de familia Dinu

La un moment dat, s-a vehiculat chiar ipoteza că Ionuţ i-ar fi făcut avansuri Alexandrei, care l-ar fi respins, lucru care l-ar fi înfuriat pe Ionuţ şi l-ar fi determinat să o împuşte pe Alexandra. Aceasta variantă a fost vehement infirmată de Ionuţ şi de familia lui. "În primul rând, arma s-a declanşat accidental. Nici nu s-a pus problema ca Ionuţ să fi fost atras de Alexandra. În niciun caz", a spus agentul Nelu Dinu, tatăl Lui Ionuţ.

Alexandra Iancu                                         Ionuţ Dinu 

               

image
image

Peste un an de la tragedie

Ionuţ Dinu, fiu de poliţist, a împuşcat-o în cap anul trecut pe Alexandra Iancu (19 ani), fiică de paznic, care a murit a doua zi la spital. Băiatul a fost arestat şi a primit trei luni de închisoare, cu suspendare, după care a fost eliberat. Laurenţiu Anghel, judecătorul care a dat sentinţa, a schimbat încadrarea juridică din omor, faptă pedepsită cu închisoarea de la 10 ani la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, în omor din culpă, faptă pedepsită cu unu până la cinci ani de închisoare. Curtea de Apel Bucureşti a dat sentinţa în acest caz, de trei ani de închisoare cu executare, care poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie.

Află de AICI toate detaliile în cazul Dinu:

Închisoare cu executare pentru criminalul Ionuţ Dinu, fiu de poliţist, care a împuşcat-o în cap pe Alexandra Iancu

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite