Portret / „Pelicanul“ Ion Velea a arbitrat patru semifinale consecutive de cupe europene

Ion Velea este acum observator FRF

Are în palmares titlu de campion cu Ştiinţa în 1974, primul din istoria clubului, şi 12 ani de arbitraj în Divizia A, timp în care a oficiat la jocuri importante din Europa.

Este „Pelicanul“ fotbalului românesc, poreclă pe care o are de peste 40 de ani şi care l-a făcut celebru. Ion Velea are o carieră de aproape o jumătate de secol în fotbal, ca jucător, arbitru şi acum observator. A ajuns în Craiova în 1968, convins de Ion Oblemenco să lase Galaţiul pentru Ştiinţa, echipă cu care a câştigat campionatul în 1974.

A început însă sportul cu tenisul, fiind campion al Bucureştiului la 12 ani. „M-am lăsat şi m-am apucat de fotbal, pentru că aşa era moda în cartier, iar în 1964 am ajuns la juniorii lui Dinamo, iar în 1965 la Galaţi, în Divizia A“, îşi aminteşte Velea, care a început fotbalul ca atacant.

A fost reprofilat pe postul de fundaş stânga, cel care i-a adus şi consacrarea. „În anii ’66-’67 am prins naţionala de tineret şi am participat la un turneu în Africa, la Congo-Kinshasa, unde am ieşit cel mai bun jucător. Acolo mi-a propus Oblemenco să vin la Craiova. Avusesem şi o ofertă să plec în Brazilia, dar s-a opus Cornel Drăguşin. «Ne leagă ăia în ţară dacă ne întorcem fără tine», mi-a spus şi aşa am renunţat la ideea şi am ales Universitatea“, povesteşte Velea, campion european universitar în 1973, înainte de titlul din ’74.

Ion Velea, campion cu Universitatea Craiova în 1974

După Craiova, „Pelicanul“ a jucat un sezon la Farul, iar apoi a făcut o pauză de doi ani, în 1977 revenind în fotbal, la Pandurii, în Divizia B, unde a fost coleg cu Victor Piţurcă.  

A ieşit din fotbal, a intrat în arbitraj

Între timp s-a apucat de arbitraj, meserie căreia i s-a dedicat din 1978, după ce a suferit o ruptură de menisc care l-a scos din fotbal. „Nu mai puteam să joc, dar puteam să alerg, iar în 1982 am ajuns arbitru de Divizia A“, susţine Ion Velea.

În 12 ani de arbitraj a reuşit performanţa să participe la patru semifinale europene consecutive, alături de Ioan Igna: FC Porto - Aberdeen 1-0 (Cupa Campionilor Europeni, 1984) - la scoţieni antrenor era Alex Ferguson, Videoton - Zelejnicear 3-1 (Cupa Oraşelor Târguri, 1985), Dukla Praga - Dinamo Kiev 2-2 (Cupa Cupelor, 1986) şi Grecia - Cehoslovacia 2-2 (CE de tineret, 1987).

A avut parte şi de meciuri grele în campionat, de echipe ca Steaua sau Dinamo, dar s-a descurcat.

„Nu am fost arbitru FIFA, dar m-au delegat la multe derby-uri, pentru că ştiam să le duc la capăt. La final, până şi pierzătorii îmi mulţumeau. Nu eram rigid ca alţii, ştiam să vorbesc cu jucătorii, eram prieten cu ei, nu mă impuneam prin cartonaşe. Dar nu acceptam durităţile“, povesteşte Velea.

Ion Velea, arbitru de centru la finala Cupei 30 decembrie, Steaua - Chimia Râmnicu Vâlcea (1984)

„Ca arbitru trebuie să fi maleabil, să nu fi ranchiunos. Să vezi tot, dar să nu auzi tot. Trebuie înţeles şi jucătorul“, adaugă Ion Velea, care din 1995 este observator. Acesta susţine că, dacă în trecut se juca fotbal 80 la sută din plăcere, acum 80 la sută se joacă din interes. 

Întrebări şi răspunsuri

De unde porecla de „Pelicanul“?

Mi se trage demult, de pe vremea când jucam la Galaţi. Colegii de acolo mi-au zis aşa, pentru că aveam compasul mare, cum se spune, alergam bine şi m-au poreclit „Pelicanul“.

Care au fost cele mai mari realizări ale carierei?

Să joci în faţa a 100.000 de spectatori, cum s-a întâmplat la Congo-Kinshasa, unde am jucat două amicale cu naţionala României. Şi, bineînţeles, titlul de campion obţinut cu Universitatea Craiova în 1974 şi cele patru semifinale de cupe europene arbitrate în patru ani consecutivi.

Profil

Născut: 14 septembrie 1947, Bucureşti
Studii: Facultatea de Fizică şi Chimie, Craiova
Familie: Căsătorit, are o fată şi o nepoată

Ce-i place
Să privească turneele de tenis, „acolo unde e cea mai mare supărare“. „Chiar şi eu mă oftic atunci când un favorit de-al meu pierde“, spune Velea. Acestuia îi place să fie observator la meciurile din ligile inferioare, „pentru că parcă se joacă cu mai multă pasiune“. Dar cel mai mult îi place să stea cu nepoata sa de zece ani, Mara.  

Ce nu-i place  
„Jigodismul în termen sportiv. Specialiştii ştiu la ce mă refer. Şi nu îmi plac nici oamenii cu două feţe“, susţine Ion Velea. Acesta spune că nu suportă frigul, pe vremea când era jucător preferând să evolueze pe caniculă, decât iarna.