Craiova: Ion Secu, muzicianul specialist în remedii naturiste
0Timp de aproape 15 ani a fost lăutar, însă din cauza problemelor de sănătate a fost nevoit să se retragă şi şi-a găsit leacul în anumite produse pe bază de plante.
De mic i-a plăcut să cânte şi a descoperit acordeonul de la o vârstă fragedă. A muncit mult pentru a-i convinge pe părinţi să îi cumpere un acordeon. Se întâmpla la vârsta de 14 ani. „Părinţii mei mi-au promis că dacă voi lua premiul I la şcoală îmi vor cumpăra un acordeon. Am făcut tot posibilul să învăţ bine şi am reuşit. Eram foarte fericit atunci“, recunoaşte Ion Secu. Acesta a fost începutul pentru cariera sa muzicală, după cum spune chiar el: „M-am realizat prin muzică şi am făcut tot posibilul să îi fac pe oameni să se bucure de muzica pe care o interpretam.“
Vrea să fie de ajutor
Ion Secu nu a lucrat mereu ca lăutar. A fost electromecanic la CFR şi la Oltcit, iar din 1993 s-a privatizat. Revenind la muzică, trebuie subliniat faptul că timp de 13 ani a cântat la diferite evenimente. „Nu o să uit vreodată acea perioadă. Din păcate, am fost nevoit să renunţ după 13 ani pentru că nu mai puteam din punct de vedere medical. Am continuat cu magazinul care avea instrumente muzicale şi acum, printre alte activităţi, comercializez produse naturiste“, spune Ion Secu.
Activitatea cu produse naturiste a început-o surprinzător, şi el fiind sceptic. A încercat prin mai multe modalităţi să scape de anumite probleme de sănătate, însă aceasta a fost singura variantă care l-a ajutat. „Sincer vă spun. A venit la mine un client şi mi-a recomandat produsele. Nu am crezut iniţial în aşa ceva, însă până la urmă am încercat. Am citit, m-am documentat şi nu am greşit că am ales această variantă. Trebuie să recunosc că după ce le-am consumat, m-am simţit mult mai bine. Tocmai de aceea m-am gândit să ajut alţi oameni“, dezvăluie Ion Secu.
Viaţa mai presus de toate
Treptat, tot mai mulţi cunoscuţi ai lui au consumat aceste produse naturiste şi au scăpat de afecţiunile pe care le aveau. „Mi-am făcut mulţi prieteni de când sunt în acest sistem. În afară de faptul că suntem mai sănătoşi de când le consumăm, discutăm mult pe această temă. Acum mă gândesc mai mult la oameni, nu la aspectul financiar. Simt că am devenit mai bun“, recunoaşte Secu.
În final, bărbatul care a încântat craiovenii, în anii ’80 - ‘90, cu muzica lui a lansat şi un îndemn pentru oameni. „Trebuie să aibă grijă de viaţa lor. Spun asta mereu, pentru că mi-am dat seama cât de importantă este sănătatea. Nu mi-aş dori să treacă altcineva prin ceea ce am trecut eu“, mai spune Ion Secu. El mai cântă şi acum la acordeon, în familie sau în grupurile de prieteni, însă nu are de gând să facă acest lucru într-o atmosferă oficială.