Craiova: Ioan Filimon, învăţătorul preocupat de sufletele oamenilor

Ioan Filimon este vicepreşedinte la Crucea Roşie Dolj.

A trăit promovând educaţia şi actele de caritate, convins că aceste două dimensiuni i-au făcut existenţa frumoasă.

A urmat modelul Domnului Trandafir fără ezitare, pentru că l-a învăţat să îşi privească meseria de dascăl în profunzime şi cu mintea deschisă. Nu a uitat vreodată că „dincolo de ce se făcea la clasă, domnu’ dădea ceva mai mult, din sufletul lui mare şi bun“, pentru a forma caractere. Se înfioară şi acum când îşi aminteşte chipurile copiilor, sufletele  lor curate, curioşi să descopere şi năzdrăvani atât cât să-ţi fi umplut inima de bucurie.
Deşi a urmat şi cursurile Facultăţii de Filologie, la Universitatea Bucureşti, susţine că până în momentul în care şi-a luat „la revedere“ de la elevi, catedră şi profesie, s-a simţit întâi învăţător şi apoi profesor. Lecţii a primit doar de la cei în faţa cărora se pleacă şi astăzi, oamenii modeşti, conştiincioşi, respectuoşi faţă de tot ce înseamnă valoare, toţi mari profesori, academicieni, reprezentanţi ai intelectualităţii româneşti, precum Alexandru Piru, Solomon Marcu, Ion Coteanu, Vladimir Robu.

„Am fost norocos că am ajuns în preajma unor adevăraţi oameni. De-ar fi şi azi cât mai mulţi asemenea lor“, spune Ioan Filimon, dezamăgit de vremurile în care trăim, pentru că „au proliferat necinstea, specula, violenţa, nedreptatea“. 

Voluntar la Crucea Roşie

A devenit parte a Crucii Roşii în perioada când îi ducea pe elevi să vizioneze la sediul filialei doljene filme educative. Nevoia ajutorării aproapelui făcea parte din structura sa, aşa că a intrat firesc în rândurile voluntarilor. A fost aproape trei mandate preşedintele filialei, participând şi la elaborarea proiectului Legii 139/1995 şi a statutului Crucii Roşii. Cea mai grea intervenţie a fost pentru el cea de la inundaţiile din 2006.

Este un privilegiu faptul că aţi urmat a două şcoală superioară ca vechime, din Craiova?
„Se făcea carte serioasă, iar institutorii care se formau acolo erau persoane cu dragoste de profesie, care trimiteau spre gimnaziu copii bine pregătiţi“.

Unde era mai bine, la catedră sau la inspectorat?
„Pentru cine vrea să îşi facă datoria, e o muncă grea. Îmi aduc aminte că atunci când făceam inspecţie la învăţători, le recomandam să îşi completeze studiile, iar acum am marea satisfacţie să-i ştiu jurişti, avocaţi, profesori“.