Indemnizaţiile directorilor de la Spitalul Filantropia au intrat în frigidere. Află în ce au mai fost investite donaţiile şefilor de spital!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Asistent universitar doctor George Bogdan Ungureanu, managerul Spitalului Filantropia.
Asistent universitar doctor George Bogdan Ungureanu, managerul Spitalului Filantropia.

La Spitalul Filantropia au fost achiziţionate frigidere şi aparate de aer condiţionat, din indemnizaţiile de conducere ale directorilor.

Aparatura, în valoare de aproape 3.000 de lei, a fost cumpărată din indemnizaţiile de conducere a doi dintre directori, donate unităţii medicale. "Este vorba de un frigider pentru laboratorul de analize medicale şi o vitrină frigorifică pentru farmacie, cât şi un aparat de aer condiţionat. Era nevoie de un frigider, pentru că cel deja existent este foarte vechi, iar vitrina din farmacie nu era aşa încăpătoare", a declarat asistentul universitar doctor George Bogdan Ungureanu, managerul Spitalului Nr. 2.

Managerul şi directorul medical al Spitalului Filantropia au decis să renunţe la indemnizaţiile de conducere, pentru a le dona spitalului. Cei doi au spus face acest gest cât timp cât vor ocupa aceste funcţii.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite