FOTO Înghesuială în această dimineaţă în Târgul Romaneşti. Oltenii cumpără cadourile de Crăciun din talcioc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Oltenii au venit astăzi în talcioc, pentru cumpărăturile de Crăciun. Foto: Gabriela Popescu
Craiova: Oltenii au venit astăzi în talcioc, pentru cumpărăturile de Crăciun. Foto: Gabriela Popescu

Oltenii s-au înghesuit astăzi în cel mai mare talcioc din Oltenia, în căutare de haine şi cadouri pentru sărbători. Comercianţii au venit pregătiţi cu jucării din pluş şi ornamente pentru brazi.

Târgoveţii de lângă Autobaza 2, unde este amplasat Târgul Romaneşti, au adus pentru vânzare jucării din pluş, care sunt la mare căutare printre olteni. În această dimineaţă, târgul era arhiplin. Craiovenii cu care am stat de vorba ne-au spus că au venit să se aprovizioneze cu haine şi daruri pentru noaptea de Crăciun. Vânzătorii rromi se laudă că au adus marfă din plin. "Ursuleţi din pluş de toate mărimile, cu 5 lei, avem maşinuţe, vrăjitoare, păpuşi, între 2 şi 3 lei. Şi betele de brazi avem, acum ne mai înţelegem cu omul la bani", a spus Daniela Liţă, vânzătoare.

daniela Liţă ne arată ursuleţii din pluş pe care îi are de vânzare pentru sărbători. Foto: Gabriela Popescu

Dă click AICI pentru FOTOGALERIE:

Dumitru Nicolae, administratorul târgului, recunoaşte că oamenii sunt prea săraci să mai dea bani pe cadouri din magazinele din oraş şi că astfel fac economie. "Decât să dea 20 de lei pe o jucărie de la magazin, omul ia patru jucării din târg, din banii ăştia. Nu mai sunt bani să iei marfă nouă", a spus administratorul Târgului Romaneşti.

Vezi care sunt cele mai căutate jucării second-hand şi ce preţuri au acestea mâine, din Adevărul de Oltenia.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite