Iliev a devenit preferatul fanilor Universităţii Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Iliev (alb-albastru) va rata meciul cu Unirea Urziceni
Valentin Iliev (alb-albastru) va rata meciul cu Unirea Urziceni

După meciul cu FC Timişoara (scor 1-2), suporterii Ştiinţei l-au votat pe Valentin Iliev drept cel mai bun jucător al echipei, în sondajul lansat de site-ul oficial al clubului.

Bulgarul, autor al uni gol de senzaţie, cu călcâiul, a fost ales de 49 de sută dintre fani, el fiind urmat, la mare distanţă, de Firţulescu (14%), M. Costea (12 %) şi Gângioveanu (10%).

În lipsa lui Andrei Prepeliţă (suspendat), Valentin Iliev a purtat în premieră banderola de căpitan al Craiovei, deşi a venit la echipă în iarnă.

L-am ales pe Iliev căpitan pentru că a fost singurul lider din vestiar. Şi la antrenamente se dedică sută la sută. Este un fotbalist care se impune prin puterea exemplului“, a explicat antrenorul Mark Wotte decizia de a-i oferi banderola bulgarului de 29 de ani.

Iliev a marcat un gol foarte frumos. Este un real câştig pentru echipă, un băiat de caracter. Îi mulţumesc pentru prestaţiile lui de la Universitatea“, a spus şi patronul Adrian Mititelu.

Valentin Iliev a reuşit sâmbătă, cu FC Timişoara, al doilea său gol pentru Ştiinţa, după cel din meciul cu Poli Iaşi, câştigat de olteni cu 2-1.

Craiova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite