Craiova: Guvernul a eliberat din funcţie subprefectul de Dolj instalat săptămâna trecută

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prefectul Eugen Georgescu(dreapta) a rămas fără subprefect
Prefectul Eugen Georgescu(dreapta) a rămas fără subprefect

Guvernul continuă alba-neagra cu funcţia de subprefect de Dolj. Subprefectul Ionel Ciobotea, reinstalat pe funcţie săptămâna trecută, a fost eliberat din nou din funcţie de Emil Boc.

Ciobotea a fost reinstalat pe funcţie după ce a cerut în instanţă contestarea hotărârii prin care a fost înlocuit.  Subprefectul care îi luase locul lui Ciobotea, Cristian Şovăilă, a fost eliberat din funcţie săptămâna trecută, ca urmare a faptului că Ciobotea obţinuse prin hotărâre judecătoarească suspendarea deciziei care a dus la înlocuirea sa. Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri, o nouă hotărâre prin care Ionel Ciobotea a fost eliberat din funcţie, cu preaviz de 30 de zile de la intrarea în vigoare a deciziei şi cu posibilitatea ca hotărârea să fie contestată la instanţa de contencios administrativ, potrivit Mediafax. Hotărârea a fost publicată vineri în Monitorul Oficial, astfel încât în prezent judeţul Dolj nu mai are subprefect.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite