Craiova: Gioni-Eli-Ovidiu Bălan, criminalistul pasionat de sporturi extreme

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gioni, aşa cum îi spun prietenii, este un tânăr mereu cu zâmbetul pe buze, deschis şi care atunci când îl întrebi de meseria de poliţist trage aer adânc în piept şi îşi deschide sufletul. De mic copil şi-a dorit să îmbrace haina militară.

La vârsta de 18 ani a dat examen la Şcoala de Poliţie Vasile Lascăr de la Câmpina.

„Am avut mari emoţii. A fost un pas important pentru mine. La un an după absolvirea studiilor am fost declarat poliţist cu acte în regulă. Abia aşteptam să intru în pâine. Am fost detaşat la Craiova la Servicul de Investigaţii Criminale, iar după doi ani am fost mutat la Secţia 2 de Poliţie, unde am stat până la începutul acestui an, când am fost din nou detaşat la Investigaţii Criminale“, a  povestit olteanul.

A jucat fotbal la Universitatea

Poliţistul nostru îşi aduce aminte şi acum cu drag că a jucat patru ani fotbal la  Universitatea Craiova. A avut de ales între carieră şi sport.

„După atâţia ani, pot spune că am ales cu sufletul. Nu puteam renunţa la visul meu de o viaţă, acela de a deveni poliţist. Idolul meu pe vremea aceea era Ilie Balaci. Acum mă mulţumesc să merg câteva ore pe zi la sală şi să joc fotbal. Eu sunt un pasionat al sporturilor extreme, iar în fiecare vacanţă la munte mă aventurez şi fac escaladări“, a mai precizat poliţistul de la Serviciul de Investigaţii Criminale.

Gioni-Eli-Ovidiu Bălan a participat de-a lungul anilor la numeroase misuni grele. A fost trimis la Madrid, Roma sau Italia, unde se ascundeau infractori urmăriţi internaţional.

„La un astfel de caz poţi lucra şi luni de zile. Depinde câte informaţii deţii cu privire la omul care este dat în urmărire. Pentru mine fiecare zi este altfel. Sunt situaţii în care tot planul îmi este dat peste cap şi trebuie neapărat să mă ocup de altceva. Din punctul meu de vedere, nu cred că pot trăi fără meseria pe care o am“, a încheiat omul legii.      

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite