Geolgău: „Mai sunt unele lucruri de pus la punct“
0Preşedintele Universităţii Craiova, Ion Geolgău, a tras primele concluzii după cantonamentul din Austria.
Oficialul Ştiinţei a declarat la revenirea în Bănie că stagiul de pregătire şi-a atins scopul, dar că singura parte negativă a fost anularea unor amicale.
„A fost o pregătire reuşită în Austria, din punct de vedere fizic stăm excelent, partea negativă a turneului a fost anularea unor amicale. Mai sunt unele lucruri de pus la punct, însă eu am fost foarte mulţumit de atitudinea jucătorilor, atât pe teren, cât şi în afara lui“, a spus Geolgău, conform editie.ro.
„Am avut discuţii cu băieţii şi mi-am dat seama cât de mult îşi doresc o victorie cu CFR Cluj în prima etapă“, a mai spus preşedintele Universităţii Craiova.