Craiova: O treime din dosarele de ajutor social din judeţ sunt ilegale. Niciun funcţionar nu a fost sancţionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi mii de dosare de ajutor social din judeţul Dolj au fost sistate din cauza neregulilor găsite, niciun funcţionar dintre cei care le-au întocmit nu a fost sancţionat.

Controalele demarate de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Dolj în dosarele de venit minim garantat de la primăriile din Dolj s-au lăsat doar cu bătăi pe umăr pentru angajaţii administraţiilor locale. Deşi peste 30% din cele 9.000 de dosare verificate până acum au fost sistate sau suspendate pentru că lipseau documente importante sau beneficiarii au fost depistaţi că au alte surse de venit, primarii au închis ochii la nereguli.
„De ce să sancţionez funcţionarii?! Oamenii dau declaraţie pe proprie răspundere la dosar“, a spus Nicolae Stăncioi, primarul din Filiaşi. Conform legii însă, orice dosar de ajutor social ar trebui să conţină o anchetă socială făcută de reprezentantul primăriei la domiciliul beneficiarului.


Funcţionarii, puşi să-şi reverifice propriile dosare


Alţi primari recunosc faptul că funcţionarii din subordine au întocmit dosare pe bandă rulantă ştiind că unii dintre beneficiari nu au dreptul la acest ajutor. „Noi am hotărât să reverificăm toate dosarele, dar funcţionarii care se ocupă de ele au fost doar avertizaţi. Ştiu că nu au lucrat corect, că i-au avantajat pe unii, dar la aceste dosare au lucrat, cândva, şi consilieri. Să-i trag şi pe ei la răspundere?!“, a spus Marin Popa, primarul din comuna Bratovoieşti, găsită cu mari nereguli la controalele ITM. Edilii au preferat să ignore problemele identificate la ei în „ogradă“, deşi verificările nu s-au lăsat fără sancţiuni. Potrivit şefului ITM Dolj, Cătălin Mohora, până în prezent au fost amendate pentru abaterile grave şapte primării, între care Sadova, Bratovoieşti şi Filiaşi, iar valoarea totală a amenzilor a depăşit 70.000 de lei.

Nici beneficiarii nu au scăpat. După ce le-au fost sistate ajutoarele, o parte dintre aceştia s-au ales cu dosar penal în urma unor plângeri la Poliţie. "Sunt în jur de 5-6 cazuri cu dosar penal. S-au reclamat mai mult între ei",a precizat primarul Stăncioi.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite