Craiova: Fotbal îngheţat la Târgu-Jiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pandurii şi Universitatea Craiova s-au luptat în zăpadă
Pandurii şi Universitatea Craiova s-au luptat în zăpadă

Pe o vreme rece şi un teren acoperit cu zăpadă în repriza secundă, Pandurii şi Universitatea au terminat aseară la egalitate, 0-0, rezultat care nu ajută niciuna dintre echipe. Craiovenii au rămas pe loc retrogradabil, iar gorjenii deasupra liniei de menţinere în prima ligă.

Antrenorul Craiovei, Mark Wotte, a surprins din nou, începând meciul cu tânărul Buşu pe flancul stâng, la primul meci ca titular, şi cu Florin Costea rezervă. Schimbarea de atitudine anunţată însă de olandez nu s-a văzut la Târgu-Jiu. Deşi avea mare nevoie de victorie, Universitatea nu a arătat mai nimic în prima repriză, trimiţând un sigur şut la poartă, prin Mihai Costea. Mult mai incisive au fost gazdele, care au controlat prima parte şi i-au dat emoţii lui Lung junior, nevoit să scoată de sub transversală o ghiulea a lui Păcurar.

Neputinţa oaspeţilor s-a văzut şi în minutul 30, când Bărboianu a fost nevoit să facă henţ la o fază în care Lazic scăpase spre poartă, cu riscul unei eliminări.

„Dacă neduceţi în B, vă rupem picioarele!“

Cu un om mai puţin şi pe un teren tot mai greu, Universitatea a încercat să facă faţă în partea secundă atacurilor pandurilor, tot mai periculoase pe măsură ce meciul se îndrepta spre final. Silviu Lung junior s-a dovedit însă imbatabil, reuşind câteva interveţii de senzaţie la şuturile lui Raskovic şi Păcurar.


Dorinţa de victorie a celor două echipe a îngheţat o dată cu trecerea timpului, la fel şi spectaorii, nemulţumiţi de rezultatul fina. „Ăsta a fost circ pe zăpadă!“, au concluzionat fanii pandurilor, care au cerut la final demisia lui Ciobotariu, huiduindu-i pe jucători. La rându lor, utraşii Craiovei i-au băgat în şedinţă pe jucători, pe care i-au chemat la gard pentru a da explicaţii. „Dacă neduceţi în B, vă rupem picioarele!“, au scandat la final fanii Ştiinţei, care i-au adresat şi injurii patronului Miitelu.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite