Fost jucător al Universităţii Craiova a depus plângere pentru ameninţare împotriva lui Adrian Mititelu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ştefan Bărboianu, fostul jucător al Universităţii Craiova, a depus astăzi plângere pentru ameninţare împotriva lui Adrian Mititelu, finanţatorul echipei din Bănie.

Jucătorul, care în prezent activează la echipa Dinamo, susţine că Adrian Mititelu l-a ameninţat săptămâna trecută într-o benzinărie din cartierul Nicolae Romanescu.

Ştefan Bărboianu a  fost chemat pe data de 9 mai la DNA. Fostul jucător al Universităţii a spus că a fost audiat ca martor. „ A fost o audiere în calitate de martor la procesul dintre Adrian Mititelu şi Piţurcă. La DNA sunt oameni care îşi fac datoria. E totul normal, nimic care să te sperie.“, a spus atunci Bărboianu

„Mi-a pus mâna în gât“

Ştefan Bărboianu susţine că, Adrian Mititelu a venit după el în benzinărie şi l-a ameninţat. „Probabil că era nervos după meciul cu Dinamo. Mi-a pus mâna în gât şi m-a ameninţat. Eu nu i-am zis absolut nimic. Nu am vrut să depun plângere la poliţie până acum, pentru a nu da naştere la un nou scandal, dar când am văzut ce spune despre mine m-am hotărât să fac ceea ce trebuie.“, a spus fostul jucător al Universităţii Craiova.

Vom reveni cu amănunte!

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite