Florin Costea a început recuperarea. Miercuri se externează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Costea a efectuat examenul RMN la Centrul Medical "Sanador"
Florin Costea a efectuat examenul RMN la Centrul Medical "Sanador"

Atacantul Universităţii Craiova va mai sta internat la spitalul Sfântul Ioan din Bucureşti până miercuri sau cel mai târziu joi, după care se va întoarce acasă, la Râmnicu Vâlcea.

Florin Costea a fost operat vineri la ligamentele genunchiului stâng, iar de astăzi a început recuperarea.

Normal ar fi trebuit să o înceapă de a doua zi de după operaţie, dar având în vedere că a fost vorba şi de ligamentul colateral recuperarea a început mai târziu. A primit un aparat special şi totul decurge ok. Sunt şanse mari ca miercuri să fie externat, dacă nu cel mai sigur joi“, a precizat team-managerul Ştiinţei, Silvian Cristescu, cel care l-a însoţit pe jucător la spital. 

Nu mai acuză dureri şi va putea merge liniştit acasă, dar greul pentru el de-abia acum începe, pentru că revenirea sa pe gazon depinde de modul cum va efectua perioada de recuperare“, a mai spus Cristescu.

Florin Costea s-a operat vineri, la Bucureşti, după ce a suferit o ruptură de ligamente încrucişate şi colaterale la genunchiul stâng, urmând să revină pe teren după şase luni.

Golgheterul Ştiinţei ar putea merge la recuperare în Olanda, acolo unde a petrecut luni bune şi un alt jucător al Craiovei, Ovidiu Dănănae, după o gravă accidentare suferită în august 2009.

Dănănae este aşteptat să intre de luna viitoare în programul echipei.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite