Craiova: Florin Costea, în ceaţă în privinţa transferului său

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Printr-un transfer în străinătate, Florin Costea speră să prindă din nou echipa naţională
Printr-un transfer în străinătate, Florin Costea speră să prindă din nou echipa naţională

Tatăl atacantului Universităţii Craiova, Florin Costea senior, susţine că fiul său nu a primit încă niciun semn de la club în ceea ce priveşte un eventual transfer şi că se va prezenta lunea viitoare la reunirea lotului.

„Deocamdată nu l-a anunţat nimeni de vreun transfer. Nu ştie decât ce s-a scris prin presă, nimic oficial. Este interesul clubului, cred, să se mişte cât mai repede, că doar Florin Costea nu se poate transfera singur“, a precizat tatăl jucătorului.

Costea senior a mai menţionat că fiul său nu-şi doreşte o echipă anume. „Câte echipe s-au făcut până acum, 14-15? Nici el nu mai ştie unde s-a scris că va ajunge. Am văzut acum că a apărut şi varianta Al Sadd, unde e antrenor Olăroiu. Tot zvonuri! Florin nu se gândeşte la o anume echipă. Dacă vrea bani, poate merge la arabi, dar dacă vrea performanţă şi echipa naţională atunci trebuie să joace în Occident. El este cel care decide“, a mai spus tatăl golgheterului Ştiinţei, care nu vede nicio problemă în cazul în care Florin, sau fratele său Mihai, ar ajunge fie şi la Steaua: „Probabil am primi câteva înjurături şi gata“.

În schimb, Florin Costea aşteaptă o ofertă doar de afară, în speranţa că va reintra în circuitul echipei naţionale.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite