Craiova: Fiul unui poliţist a împuşcat o fată, dar a scăpat de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Craiova: Ionuţ Dinu va fi eliberat, după ce a omorât o fată.
Craiova: Ionuţ Dinu va fi eliberat, după ce a omorât o fată.

Ionuţ Dinu, băiatul agentului de poliţie din Craiova, cel care a împuşcat în cap o tânără de 19 ani din Celaru, a primit la termenul de astăzi trei ani cu suspendare. Familia fetei ucise este în stare de şoc.

Astăzi a avut loc o nouă înfăţişare în procesul lui Ionuţ Dinu, fiul agentului de poliţie Nelu Dinu, judecat pentru comiterea de omor şi efectuarea fără drept a operaţiilor cu arme şi muniţii. Judecătorii i-au schimbat încadrarea din omor, în omor din culpă. Băiatul poliţistului a primit trei ani, pentru omor din culpă, şi doi ani pentru nerespectarea regimului de arme şi muniţii. Judecătorul a hotărât ca fiul poliţistului să fie condamnat la trei ani de detenţie, cu posibilitatea de suspendare.

Citiţi şi: Focşani: La Adjud, un nou născut decedat a fost găsit într-un tomberon

"Doamne, unde este dreptatea?"

Tatăl fetei, Mihai Iancu, este încă şocat de această decizie. “Am părăsit sala, cu soţia. Nu am mai putut rezista. Mi-au luat dreptul la apărare. Cum se poate ca într-un stat de drept să se întâmple aşa ceva? Fetiţa mea zace în pământ şi el să scape? Preşedintele completului era supărat pe mine pentru că, din cauza mea, îl ţin pe Ionuţ pe drumuri şi că îl obosesc. Doamne, unde este dreptatea, Doamne?”, se întreabă tatăl fetei ucise de Ionuţ Dinu.

A tras cu arma tatălui


Remintim că, în dimineaţa de 25 iunie 2009, craioveanul Ionuţ Dinu, de 20 de ani, a împuşcat-o în cap cu o armă de tir a tatălui său pe Alexandra Iancu, de 19 ani, o colegă a surorii sale, pe care o găzduiau de mai bine de doi ani. Victima a fost transportată imediat la Spitalul de Urgenţă, însă, în ciuda eforturilor medicilor de a-i salva viaţa, aceasta a decedat ziua următoare. Deşi agentul Nelu şi fiul său, Ionuţ, au susţinut că arma s-a descărcat accidental, după ce i-a căzut tânărului din mână, expertiză complexă balistică, traseologică şi fizico-chimică efectuată în acest caz a arătat că Ionuţ a împuşcat-o pe Alexandra cel puţin cu intenţie indirectă. 

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite