Craiova: FRF a modificat regulamentul de licenţiere din cauza Ştiinţei! Oltenii, în pericol?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viorel Duru
Viorel Duru

Directorul Direcţiei de Licenţiere şi Afilieri din cadrul FRF, Viorel Duru, a precizat că anul acesta va fi foarte dificil pentru echipele din Liga I să primească licenţa pentru sezonul viitor, din cauza datoriilor.

În asemenea situaţie se află şi Universitatea Craiova, a cărei licenţiere anul trecut a stârnit o serie de controverse. Oltenii au primit licenţa după ce au făcut apel, iar Duru a considerat că gruparea din Bănie a eludat regulamentul. 

Mai mult, directorul Direcţiei de Licenţiere a anunţat că Ştiinţa nu va mai putea apela în acest an la „ingineriile“ din primăvara lui 2009, în regulament introducându-se un punct special care elimină procedeul folosit de Universitatea pentru primirea licenţei.

În 2010 nu vom mai întâlni situaţii ca în 2009 cu Universitatea. Craiova şi-a primit licenţa prin eludarea regulamentului. Practic, restanţele financiare nu au fost achitate, ci transferate altei entităţi. Pentru a acoperi această lacună, în noul regulament de licenţiere s-a trecut în mod explicit obligaţia de a se prezenta un bilanţ consolidat. Craiova trebuie să achite datoriile, de aia mă şi atacă Mititelu (finanţatorul Universităţii - n.r.) pe unde mă prinde“, a declarat Viorel Duru pentru prosport.

Cine iese din această primăvară are o şansă de a continua. Mi-e teamă însă că nu vor putea continua toate echipele“, a adăugat Duru.

Art. 42 punctul 9, din Regulamentul de licenţiere, introdus după „cazul Universitatea“ sună astfel: Dacă solicitantul a transmis activul şi/sau pasivul său unei alte entităţi (prin cesiune, fuziune, divizare, asociere etc.) atunci va întocmi situaţii financiare consolidate ca şi cum entităţile ar fi o singură societate.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite