Economiştii de la Spitalul Filantropia au intrat în cabinetele medicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aici s-a mutat o parte din personalul administrativ al Spitalului Nr. 2. Foto: Arhivă.
Aici s-a mutat o parte din personalul administrativ al Spitalului Nr. 2. Foto: Arhivă.

Personalul din sediul administrativ al Spitalului Filantropia s-a mutat de lângă Curtea de Apel în ambulatoriul de pe strada Calea Severinului.

Conducerea Spitalului Municipal Filantropia a spus că transferul a avut loc zilele trecute. Economiştii care lucrau în sediul de lângă Curtea de Apel, de pe strada Constantin Brâncuşi, s-au mutat în cabinetele medicilor din ambulatoriul de pe strada Calea Severinului.   "Da, ne-am mutat. Nu au mai fost discuţii. Medicii au înţeles situaţia", a declarat asistentul universitar doctor George Bogdan Ungureanu, managerul unităţii medicale.

La Spitalul Filantropia au loc o serie de mutări, în cadrul procesului de reorganizare iniţiat de conducerea instituţiei, care spune că astfel încearcă să facă economii la bugetul unităţii. Reorganizarea a creat şi nemulţumiri în rândul angajaţilor.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite