Echipele de la SCM Craiova, înfrângeri pe linie. Nu au rezistat în faţa liderilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Baschetbalistele de la SCM Craiova (în alb), în luptă sub panou
Baschetbalistele de la SCM Craiova (în alb), în luptă sub panou

Cele trei echipe de la Sport Club Municipal Craiova care au jucat sâmbătă au fost învinse, la mare luptă, de adversarii veniţi în Bănie din postura de lideri.

Voleibaliştii de la SCM „U“ au cedat greu, în faţa liderei Diviziei A Remat Zalău, în etapa a 8-a. Craiovenii au pierdut cu 2-3 (33-31, 17-25, 17-25, 25-22, 12-15), după un meci spectaculos.

Am scăpat printre degete o victorie mare, pe final. Mulţi nu ne dădeau nicio şansă, dar eu am crezut în băieţi, iar ei au dovedit că se pot bate de la egal la egal cu orice echipă din campionat“, a spus antrenorul Dănuţ Pascu.

Voleibalistele de la SCM nu au avut parte de echipa de pe primul loc, dar rezultatul a fost acelaşi ca şi la băieţi. Elevele lui Dan Gîrleanu au pierdut meciul cu CSM Lugoj, scor 2-3 (21-25, 25-22, 23-25, 25-22, 14-16).

Sunt mulţumit de cum s-au prezentat fetele, nu am ce să le reproşez. Avem mult de muncă, dar consider că suntem pe un drum bun“, a spus Gîrleanu.

În derbiul seriei sud-est de baschet feminin, SCM Craiova a fost învinsă acasă de lidera BCT Alexandria, scor 58-65 (17-22, 17-7; 5-26, 19-10). Principalele marcatoare ale echipei din Bănie au fost Simionca (14 puncte), Sipoş (13), Tarţa (13) şi Whithead (11).

Am jucat bine jumătate de meci, dar, din păcate, am pierdut sfertul trei pe fondul greşelilor noastre şi poate şi a oboselii acumulate. Acolo s-a decis meciul“, a spus antrenorul de la SCM, Liviu Manea.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite