Craiova: Dunărea ameninţă sudul Olteniei cu debite peste medie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dunărea a atins deja cota de atenţie la Calafat şi Bechet
Dunărea a atins deja cota de atenţie la Calafat şi Bechet

Avertizarea hidrologică de cod galben pentru fluviul Dunărea se menţine până săptămâna viitoare pe sectorul Gruia-Corabia.

Cotele de atenţie se situează în continuare peste media normală la staţia hidrologică de la Bechet, potrivit informaţiilor oferite de Direcţia Apelor (DA) Jiu Craiova. În zona respectivă, debitul Dunării este de 9.890 mc/s, dublu faţă media multianuală a lunii ianuarie. Specialiştii de la Direcţia Apelor Jiu Craiova susţin că Dunărea va creşte în continuare, principalul motiv fiind precipitaţiile mixte din ultima zi, care astăzi se vor transforma în ploi.  Astfel, codul galben instituit luni, 4 ianuarie, pentru sectorul Gruia-Corabia, ce se întinde pe judeţele Mehedinţi, Dolj şi Olt se menţine în vigoare până pe data de 11 ianuarie.

Se monitorizează debitele

În porturile Calafat şi Bechet cotele de atenţie au fost atinse, apa aflându-se la baza digului pe o treime din lungimea acestuia. „Momentan, se monitorizeaza evoluţia nivelurilor şi debitelor la staţiile hidrometrice pe fluviul Dunărea. Aceste valori vor fi direct influentate de debitul Dunării la intrarea în tara, secţiunea Bazias, precum şi de debitele  deversate din Sistemul Hidroenergetic Porţile de Fier. Deocamdată, nu sunt probleme deosebite. Vom acţiona confrom planului de apărare“, susţine Camelia Bărbuţiu, purtătorul de cuvânt al DA Jiu Craiova.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite