Craiova: Drumul judeţean 606, sac fără fund

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aleşii judeţeni au aprobat ieri suplimentarea cu peste cinci milioane de lei a proiectului de reabilitare a drumului judeţean 606, de la Breasta la Cleanov.

Banii ar urma să fie plătiţi din bugetul Consiliului Judeţean, deşi proiectul este finanţat din fonduri europene, prin Programul Operaţional Regional. Autorităţile judeţene au depăşit deja limita de 10% din valoarea proiectului instituită pentru suplimentarea valorii proiectelor, aşa că administraţia judeţeană s-a văzut nevoită să bage adânc mâna în buzunar pentru a remedia o parte din deficienţele proiectului. Dacă stricăciunile cauzate de ploi şi soluţiile greşite din proiect au putut fi finanţate din bani europeni, aproximativ cinci milioane de lei ajungând la constructori fără licitaţie, nu acelaşi lucru s-a putut realiza în cazul celor opt poduri amplasate de-a lungul drumului, care vor fi finanţate cu banii doljenilor. 

10 milioane în plus, doar cu negociere

Deşi în 2007, proiectantul a considerat că podurile sunt în stare perfectă, în 2010 s-a considerat că acestea nu sunt suficient de solide pentru a permite deplasarea convoaielor mari. Aşa că Asociaţia Erpia, SCT Bucureşti, Colas Drumuri şi Domarcons, câştigătoarea licitaţiei a mai pus mâna ieri pe un contract de lucrări suplimentare de alte cinci milioane de lei, fără licitaţie. În total, valoarea drumului a ajuns în prezent la 63,60 milioane de lei fără TVA, de la 53,28 milioane, cât a fost iniţial.

Aleşii judeţeni au votat ieri fără să crâcnească suplimentarea valorii uluitoare a contractului încheiat pe 24 august 2009 cu asociaţia de firme câştigătoare. Doar consilierul Gheorghe Preotu a întrebat conducerea executivă a Consiliului Judeţean dacă era necesară consolidarea podurilor, în condiţiile în care acest lucru înseamnă o cheltuială de peste 1,5 milioane de euro de la buget. Preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Prioteasa a precizat că este necesară şi consolidarea drumului pentru ca cetăţenii din localităţile traversate de această şosea „să nu întrebe: de ce v-aţi oprit cu lucrările aici şi n-aţi făcut şi podurile?”. Nimeni nu a întrebat însă de ce a plătit judeţul un proiect tehnic care a stabilit că podurile sunt în perfectă stare, dacă după trei ani s-a constatat că acestea sunt atât de degradate încât nu oferă siguranţă şoferilor care conduc maşini de tonaj mare.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite